Instituția Prefectului Suceava urmează să semneze contractul de servicii pentru tipărirea buletinele de vot pentru alegerile locale din județ cu firma Lux Poly SRL din Săvinești-județul Neamț, care a câştigat licitaţia organizată de Instituţia Prefectului.
Firma din Neamţ a oferit 0,98 de lei pe suta de pagini A4 tipărite, cu mult mai puţin faţă de alte două firme din județul Suceava care ofereau 1,6 lei și respectiv, 2,6 lei.
Prefectul județului Suceava, Constantin Harasim, a declarat că selecţia a fost făcută pe baza prețului cel mai mic, de o comisie special constituită.
Pentru alegerile locale din iunie vor fi tipărite 630.000 de buletine de vot, cifră care include şi rezerva de 10% potrivit legii.