Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin.
Originea acestei sarbatori se afla in legenda unei minuni care s-ar fi petrecut langa un izvor de langa Constantinopol. Potrivit credintei, un orb si-ar fi recapatat vederea spalandu-se pe ochi cu apa acestuia. Orbul ar fi ajuns aici calauzit de Leon (viitorul imparat al Bizantului – 457-474), caruia ii ceruse apa. Imparatul fusese la randul lui calauzit si indemnat de glasul Maicii Domunlui. Ajuns mai tarziu in scaunul imparatesc, Leon I a construit la locul respectiv o biserica din zid (actualul edificiu dateaza din 1835).
Potrivit traditiei, Leon cel Mare, cu putin timp inainte de a ajunge imparat, se plimba printr-o padure din apropierea Constantinopolului. Intalneste un batran orb care ii cere sa-i dea apa si sa-l duca in cetate. Leon va cauta in apropiere un izvor, dar nu va gasi. La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunandu-i: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape! Patrunde, Leone, mai adanc in aceasta padure si luand cu mainile apa tulbure potoleste setea orbului si apoi unge cu ea ochii lui cei intunecati”. Leon va face ascultare si astfel, va gasi un izvor din care ii va da orbului sa bea. Ii va spala fata cu aceasta apa, iar orbul va incepe sa vada. Dupa ce a ajuns imparat, Leon a construit langa acel izvor o biserica. Mai tarziu, imparatul Justinian (527-565), care suferea de o boala grea, s-a vindecat dupa ce a baut apa din acest izvor. Ca semn de multumire a construit o biserica si mai mare. Aceasta biserica a fost distrusa de turci in anul 1453. De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli si a tamaduit diferite rani si suferinte. De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele. Creştinii ortodocşi vin, în ziua in care se sarbatoreste Izvorul Tămăduirii, la biserică pentru a lua parte la slujba de sfinţire a apei, cunoscută şi sub numele de Aghiasma Mică.
Traditii si obiceiuri romanesti
In aceasta zi, in lacasurile de cult dupa Liturghie, se face sfințirea agheasmei mici. In unele locuri exista credința ca cei care beau aceasta sunt protejați de boli si duhuri rele pentru un an si se inzdravenesc. De asemenea, uneori se mai pastreaza obiceiul preoților de a merge in aceasta zi la izvoarele de apa pentru a le sfinți si, a le proteja de secare sau de adapostirea duhurilor rele in preajma lor. In unele zone prelații merg si fac stropirea caselor enoriasilor cu agheasma mica, potrivit sfatulparintilor.ro.
In tradiția populara, Izvorului Tamaduirii este pentru sapatorii de fantani cea mai spornica din an, deoarece apele sunt zbuciumate si zgomotoase, fiind mai usor de gasit.
In alte zone, tinerii fac legamant juvenil. Acest legamant se facea, cu sau fara martori, in casa, in gradini sau in jurul unui copac inflorit. Tinerii treceau prin mai multe momente rituale prin care faceau juramantul respectiv: pronunţarea cu voce tare a juramantului, schimbul colacului si al altor obiecte cu valoare simbolica, de obicei o oala sau o strachina din lut, insoţite intotdeauna de o lumanare aprinsa, imbraţişarea fraţeasca, ospatarea cu alimente rituale si dansul. In unele zone etnografice, ceremonia se repeta anual, la aceeasi data, pana la intrarea in joc a fetelor insuraţite şi baieţilor infartaţiţi. Persoanele legate, veri, varuţe, surate, fraţi de cruce etc., se intalneau anual sau, dupa casatorie, la Rusalii. Dupa incheierea solemna a legamantului, copiii si apoi oamenii maturi isi spuneau pana la moarte surata, vere, fartate, verişoara si se comportau unul faţa de altul ca adevaraţi fraţi şi surori: se sfatuiau in cele mai intime si grele probleme ivite in viaţa, işi impartaşeau tainele, nu se casatoreau cu sora sau cu fratele suratei sau fartatului, se ajutau si se aparau reciproc pana la sacrificiul suprem.
