Primarul orașului Gura Humorului, Marius Ursaciuc, va candida independent pentru un nou mandat la primărie și nu din partea PNL cum anunțase inițial. Și asta după ce contracandidatul său la funcția de primar al orașului Gura Humorului, Stelian Simerea, din partea Partidului Social Democrat (PSD), a depus o contestație la Judecătorie care vizează calitatea de membru al PNL a lui Marius Ursaciuc.
Pe 16 iunie 2011, Inalta curte de Casație și Justiție a decis că Ursaciuc a fost colaborator al Securității, fiind recrutat în securitate în data de 27.06.1985, iar acesta a semnat un angajament de colaborare cu Securitatea pe care l-a respectat până în anul 1988, interval în care a semnat șase note informative.
Statutul PNL nu permite ca un membru al acestui partid să devină o persoană pentru care s-a stabilit, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, calitatea de lucrător, colaborator sau asimilat colaborator al fostei Securități.
Contestația social democratului Simerea a fost respinsă, dar chiar și așa Ursaciuc a decis să candideze independent, dar susține listele de consilieri locali și județeni propuse de PNL.