Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Primăria alocă bani pentru sistemul de supraveghere video. Viorel Horodenciuc: Din cauza uzurii fizice, sistemul se blochează foarte des

cl suceavaConsiliul Local a aprobat, la solicitarea Serviciului „Dispecerat supraveghere video” din cadrul Poliţiei Locale a Primăriei Suceava, alocarea sumei de 221.000 de lei din bugetul municipal, după ce au fost semnalate disfuncţionalităţi ale Sistemului de supraveghere video.

Astfel, suma de 125.000 de lei a fost direcționată pentru condiţii optime de funcţionare a Centrului de supraveghere video. Totodată, suma de 96.000 de lei a fost alocată contractului de privind serviciile de reparaţii şi înlocuire a echipamentelor defecte la sistemul de supraveghere video, contract care expiră la finele acestei luni.

like-facebookViorel Horodenciuc, şeful Direcţiei Poliţie Comunitare, arată, în expunerea de motive la proiectul de hotărâre, că banii pretinşi sunt necesari remedierii unor deficienţe ale sistemului de supraveghere video, în prezent folosite fiind doar 8 hard discuri din totalul de 16.

„Din cauza uzurii fizice, sistemul se blochează foarte des, fiind în imposibilitatea de a extrage înregistrări sau chiar pierzându-le, pentru că nu se pot debloca. Spaţiul de stocare fiind redus, şi durata de stocare este redusă, fiind, astfel, în imposibilitatea de a furniza informaţii organelor de cercetare abilitate, pentru a soluţiona contravenţiile şi faptele penale care au loc pe raza municipiului”, susţine Horodenciuc, menţionând că, în aceste condiţii, este necesară intervenţia permanentă a firmei care asigură serviciile de mentenanţă şi reparaţii.

La acestea se adaugă necesitatea înlocuirii a 15 camere video distruse din cauza descărcările electrice de pe timpul verii, precum şi a sistemului defect de ventilaţie din Centrul de supraveghere video, neasigurarea temperaturii optime de 10 grade Celsius afectând funcţionarea corectă a acestuia. Cei 221.000 de lei solicitaţi de Direcţia de Poliţie Locală au fost luaţi din Fondul de rezervă la dispoziţia autorităţilor locale.

Dispeceratul de supraveghere video de la parterul Primăriei municipiului Suceava a fost amenajat prin proiectul de creştere a siguranţei cetăţeanului şi prevenire a criminalităţii, cu finanţarea accesată în cadrul Programului Operaţional Regional.

Obiectivul acestuia este monitorizarea, cu 108 camere video, a 80 de locaţii de pe lângă unităţile şcolare, instituţiile publice, parcuri, pieţe agro-alimentare, precum a intrărilor şi ieşirilor din municipiu. Materializarea proiectului a presupus consumarea a 600.000 de euro, dintre care 425.000 de euro fonduri nerambursabile, 80.000 de euro reprezentând contribuţia administraţiei locale la cheltuielile eligibile şi neeligibile, iar diferenţa fiind contribuţiile recuperabile din TVA.

Dispeceratul operativ şi de supraveghere video coordonează activitatea personalului compartimentului de linişte, ordine publică şi pază, privind intervenţia la evenimente, precum şi a celui a serviciului de circulaţie pe drumurile publice, în scopul intervenţiilor în punctele critice. Dispeceratul coordonează, de asemenea, lucrătorii proprii, în vederea intervenţiilor la obiectivele asigurate cu pază, aflate în proprietatea unităţii administrativ-teritoriale sau cea a instituţiilor publice de interes local.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*