O delegație a Universității „Ștefan cel Mare” suceava, condusă de rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, și formată din 6 studenți de la Facultatea de Istorie și Geografie, Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor, va participa, marți, 22 martie, la invitația președintelui României, Klaus Iohannis, la ceremonia dedicată Zilei internațională a Francofoniei de la Palatul Cotroceni.
Potrivit deputatul Sanda Maria Ardeleanu, manifestarea se va axa pe sublinierea impactului pe care valorile și inițiativele Francofoniei îl pot avea asupra tinerilor, care reprezintă mai mult de 60% din populația din spațiul francofon. La eveniment vor participa șefi ai misiunilor diplomatice și ai instituțiilor francofone din România, elevi și studenți, cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, reprezentanți ai mediului de afaceri, personalități francofone din instituții publice, mediul academic și societatea civilă.
Intervenția președintelui României, Klaus Werner Iohannis, va deschide ceremonia. Vor lua cuvântul ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comânescu, ministrul Educației, Adrian Curaj, președinta Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF), Sanda-Maria Ardeleanu, directorul Biroului Regional al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), Chantal Moreno, directorul Biroului Regional al Agenției Universitarea a Francofoniei (AUF),Fabien Flori, precum și un reprezentat al tinerilor francofoni.
„În alocuțiunea mea voi sublinia importanta recunoaștere de care Francofonia românească s-a bucurat în ultimii ani și ca urmare a permanentelor eforturi și activități desfășurate în cadrul Adunării Parlamentare a Francofoniei dar și grație fructuoaselor parteneriate între mediul academic românesc și organismele internaționale francofone. Delegația Parlamentului României la APF participă activ la programele care urmăresc dinamizarea relaţiilor dintre parlamentele membre, schimbul de experienţe, promovarea valorilor francophone și implicarea tinerilor în parlamentele francofone. Mesajul meu către tinerii francofoni prezenți la eveniment este că viitorul Francofoniei le aparține și că „limba franceză este cea care face diferența”. După manifestarea de la Cotroceni, în aceeași zi, îi voi avea ca oaspeți la Palatul Parlamentului pe studenții suceveni”, a declarat parlamentarul sucevean.
Pe 23 martie, în același context francofon, un grup de 19 elevi și cadre didactice de la Școala Gimanzială nr. 1 din municipiul Suceava, se vor afla, la invitația deputatului Sanda Maria Ardeleanu, în Parlamentul României, unde vor vizita clădirea și vor purta discuții cu membrii Legislativului pe diverse teme de interes.