Meteorologii au emis, vineri, o avertizare prin care anunță înrăutățirea vremii. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 19 martie, ora 03 – 20 martie, ora 08, se vor semnala temperaturi minime negative, brumă, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului.
În intervalul menţionat, valorile termice vor fi în scădere în majoritatea zonelor, dar în special în jumătatea de nord-est a ţării, unde vremea va deveni rece pentru această perioadă din an. În noaptea de sâmbătă spre duminică (19/20 martie) se vor înregistra temperaturi preponderent negative, în depresiuni vor fi minime la limita gerului şi pe suprafeţe extinse se va produce brumă.
Se vor semnala precipitaţii în general slabe, sub formă de ninsoare în zona montană şi mixte, la început local în nord, în est şi în centru, apoi izolat şi în partea de sud-est a teritoriului.
Vântul va avea intensificări la munte, dar temporar şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi vestul Olteniei, unde vor fi rafale de 55-60 km/h.