PSD îşi va lansa, vineri, la ora 14.00, candidații pentru fotolilul de primar pe zona Colegiului 3 care ține de la Șcheia spre Cajvana.
Evenimentul va avea loc la sala de conferințe a Conacului Domnesc din Şcheia, fiind lansați pentru scrutinul electoral candidaţii pentru 16 primării din Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor, colegiu care este reprezentat de deputatul Gavril Mârza.
Pe listă pentru alegerile locale din iunie sunt înscriși primari deja în funcție cum este cazul comunelor Cacica și Cajvana. dar și candidați noi cum este cazul comunelor Moara, Ciprian Porumbescu, Ilişeşti şi Todireşti.
PSD și-a lansat până acum candidații din zona Rădăuți și Siret, mai având de prezentat electoratului candidaţii pentru zona Câmpulung, evenimentul fiind programat săptămâna viitoare, dar şi pentru cele din zona Suceava, cel mai probabil lansarea având loc spre sfârșitul acestei luni.