Peste 600 de elevi de clasa a XI-a și a XII-a din județul Suceava au lipsit, luni, la prima probă a simulării la Bac. Dintre aceștia, 300 sunt elevi de clasa a XII-a. La clasa a XI-a s-au înscris pentru a susţine simularea 5.768 de elevi, iar la clasa a XII-a 5.447 elevi.
Marţi, 8 martie, se va desfăşura proba la Limba şi literatura maternă (pentru elevii care studiază în limbile minorităţilor naţionale), iar miercuri, 9 martie, proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie). Joi, 10 martie, exclusiv pentru elevii clasei a XII-a, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării. Rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 18 martie.
Notele obţinute nu se trec în catalog. În situaţia excepţională în care se doreşte acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog. În urma analizei rezultatelor, inspectoratele şcolare vor lua măsuri de monitorizare şi control, dar şi de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune.