Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Deputatul Sanda Maria Ardeleanu susține reintroducerea caligrafiei la școala primară

sanda ardeleanuDeputatul PNL Sanda Maria Ardeleanu susține reintroducerea caligrafiei în școlile din România. Potrivit parlamentarului, soluția dezbaterii naționale pe tema educației este salvarea învățământului românesc.

like-facebook„Am susținut mereu calea europeană a învățământului românesc, am aderat la cauza marilor reforme, am susținut, din interior, modernizarea școlii și a universității în țara mea, apoi m-am implicat direct, ca legiuitor, în construirea unei legi, astăzi încă în vigoare cu doar jumătate din articolele sale inițiale. Am opus rezistență schimbărilor legislative care mi se păreau neconforme, am militat pentru depolitizarea școlii, pentru reducerea birocrației, pentru stabilitate, am crezut că o lege trebuie să reziste măcar 10 ani în condițiile unui sistem, ca cel de învățământ, într-o țară a cărei dinamică a schimbărilor rămâne foarte ridicată după aderarea la UE. Îmi dau seama, astăzi mai bine ca altădată, că învățământul și educația ca sistem au eșuat în România, iar „rezultatele” acestui eșec se văd la nivelul evaluărilor pe toate palierele sociale. Sunt conștientă, ca educator și legiuitor, că ne aflăm la un nou T0 pe care nu îl mai putem rata. Soluția dezbaterii naționale pe tema educației mi se pare salvatoare […]Și, în opinia mea, noua reformă pentru o „Românie educată” trebuie să înceapă cu reintroducerea caligrafiei la școala primară.”, a spus Ardeleanu.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*