Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un sucevean vrea să reînvie PCR

steaguri dolhasca (12)Un sucevean, în vârstă de 56 de ani, vrea să reînvie Partidul Comunist Român (PCR). Nicolae Gușetu, din Dolhasca,  a cochetat cu politica multă vreme, însă a rămas cu un gust amar. A fost trei mandate consilier local, unul la PUNR și două la PSD. A fost și președinte al organizației locale a PD, însă după ce a avut loc fuziunea dintre PD și PLD a trecut la social-democrați. A renunțat însă la a mai face politică, dar este hotărât să înființeze Partidul Comunist Român.

„PCR poate fi privind ca un etalon din prisma a trei lucruri pe care niciun partid de după Revoluție care s-a aflat la guvernare nu a fost în stare să le susțină și să le pună în aplicare. În primul rând, PCR a avut grijă de educație și siguranța zilei de mâine. Apoi, de sistemul de sănătate și nu în ultimul rând salarii decente și locuri de muncă. Acum românii au plecat la muncă în străinătate. Avem o populație îmbătrânită ceea ce ridică multe semne de întrebare. Oameni care abia se descurcă și vin politicienii să ne spună doar baliverne după ce totul a fost distrus sau vândut?”, ne-a spus Nicolae Gușetu.

like-facebookBărbatul este absolvent al unui liceu din Letea, județul Bacău, fiind de profesie electrician. El vorbește cu mândrie despre perioada de dinainte de 89.

Păi erai făcut pionier dacă învățai bine, dacă aveau o conduită, nu oricine îmbrăca uniforma de pionier iar cei mai buni erau făcuți comandanți de detașament pe clase sau de unitate de școală. Hai să fim serioși, ce se mai face acum atâta carte în cșoli ca pe vremuri? Nici vorbă. Mulți ies de pe băncile școlii aproape neștiutori de carte. Trist, dar adevărat și trebuie să recunoaștem”,  a declarat, pentru SuceavaNews, suceveanul.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*