Trei agenţi de la Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, într-un dosar care vizează zeci de infracţiuni, printre care luare de mită, spălare de bani și evaziune fiscală.
Oamenii legii ar fi închis ochii la mai multe nereguli constatate în trafic, doi dintre agenţi ar fi prestat activităţi ilegale, incompatibile cu statutul de poliţist, unul este acuzat de afaceri ilegale cu lemn şi evaziune fiscală, iar altul de faptul că nu sancţiona şoferii care nu aveau RCA, cu condiţia ca apoi să le facă el asigurarea obligatorie.
Alte trei persoane, complici de-ai agenților, au fost trimise în judecată.
Agentul Gheorghiță Drăgoi a fost trimis în judecată, sub control judiciar, pentru nu mai puțin de opt infracțiuni: complicitate la infracţiunea de luare de mită, abuz în serviciu, efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală, spălare de bani, fals în declarații, complicitate la fals în declarații și folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
Polițistul era sprijinit de Orest Rusan, un individ acuzat de trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată în stare de libertate: complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, complicitate la evaziune fiscală și complicitate la spălarea banilor.
Potrivit procurorilor, la data de 14.09.2014, Drăgoi Gheorghiţă, împreună cu Negură Gabriel Valerian, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc – Compartimentul Rutier, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu autoturismul dotat cu aparat radar, circumstanţe în care l-au depistat pe N.S., în timp ce conducea un autovehicul având viteza de 82 km/h (32 km/h peste viteza maximă legală), ocazie cu care, în prezenţa agentului de poliţie Negură Gabriel, agentul de poliţie Drăgoi Gheorghiţă a primit suma de 100 de lei de la conducătorul auto, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor rutiere, iar agentul de poliţie Negură Gabriel, având în vedere suma primită, a întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei, aplicându-i lui N.S. doar sancţiunea avertismentului şi aplicându-i 4 puncte penalizare, în condiţiile în care contravenţia săvârşită se pedepseşte, conform legii, cu 6 – 8 puncte amendă (540 – 720 lei) sau avertisment şi 4 puncte penalizare, iar practica generalizată la nivelul poliţiei rutiere este în sensul aplicării sancţiunilor pecuniare pentru astfel de contravenţii. De asemenea, pe 15.09.2014, Drăgoi Gheorghiţă l-a depistat pe S.A., care conducea un autoturism şi care a efectuat o depăşire într-o zonă prevăzută cu marcaj longitudinal continuu, ocazie cu care şi-a încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la constatarea contravenţiilor rutiere, în sensul că nu a constatat şi sancţionat contravenţia săvârşită de S.A. şi nu a întocmit proces verbal de contravenţie, obţinând în acest fel foloase necuvenite pentru conducătorul auto, care a evitat plata amenzii contravenţionale prevăzute de lege (4 – 5 puncte amendă, respectiv 360 – 460 lei) şi aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
În perioada 2011 – 2014, cu sprijinul inculpatului Rusan Orest, inculpatul Drăgoi Gheorghiţă a desfăşurat în mod continuu operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte, respectiv cu funcţia de agent de poliţie, încălcând dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. g din Legea nr. 360/2002, desfăşurând activităţi comerciale privind material lemnos, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în perioada menţionată agentul de poliţie Drăgoi Gheorghiţă efectuând demersuri privind autorizarea, exploatarea şi valorificarea masei lemnoase aferente unui număr de 52 de partizi forestiere. Inculpatul Rusan Orest a participat la aceste activităţi ca persoană interpusă: majoritatea înscrisurilor au fost întocmite pe numele său şi semnate de el, a discutat împreună cu Drăgoi Gheorghiţă cu proprietari de suprafeţe forestiere, a luat parte la activităţi efective de exploatare material lemnos.
Din desfăşurarea de activităţi comerciale privind material lemnos, efectuate cu sprijinul inculpatului Rusan Orest, în numele căruia au fost întocmite toate înscrisurile necesare desfăşurării activităţii, inculpatul Drăgoi Gheorghiţă a obţinut în perioada 2011 – 2014 un venit brut de 819.885 lei, pe care nu l-a declarat organelor fiscale, sustrăgându-se în acest mod de la plata obligaţiilor fiscale către stat, prin ascunderea sursei impozabile sau taxabile, şi a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 115.674,4 lei, din care 89.249,8 lei – impozit pe venituri din activităţi independente, iar 26.424,4 lei – contribuţia la asigurări sociale de sănătate.
În perioada 2011 – 2015, inculpatul Drăgoi Gheorghiţă, cu sprijinul inculpatului Rusan Orest, persoană interpusă în activităţile comerciale cu material lemnos şi pe numele căruia au fost întocmite toate înscrisurile necesare desfăşurării de activităţi comerciale cu material lemnos şi obţinerii de venituri din acestea, a dobândit, deţinut şi folosit în mod repetat sume de bani, în cuantum total de 819.885 lei, pe care le-a introdus în circuitul economic şi care proveneau din săvârşirea de către inculpatul Drăgoi Gheorghiţă a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, prev. de art. 12 alin. 1 lit. a teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, şi a infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.
În perioada 2012 – 2015, cu ocazia completării declaraţiilor de avere impuse de lege, în mod repetat, agentul de poliţie Drăgoi Gheorghiţă nu a declarat în întregime veniturile obţinute, omiţând declararea venitului realizat din activităţile comerciale privind material lemnos, în condiţiile în care a obţinut din aceste activităţi în anul 2011 suma de 6.882 lei – venit net impozabil, în anul 2012 suma de 67.552 lei – venit net impozabil, în anul 2013 suma de 252.328 lei – venit net impozabil, iar în anul 2014 suma de 231.049 lei – venit net impozabil.
La data de 05.11.2014 inculpatul Drăgoi Gheorghiţă a ajutat-o pe S.Ş.G., căreia i-a furnizat un număr de înmatriculare, atribuit unei platforme pentru transport autoturisme aparţinând firmei SC L. & I. SRL, să dea o declaraţie neadevărată în faţa unui notar public, în sensul că autoturismul marca Volkswagen Golf aparţinând numitei S.Ş.G. a fost introdus în ţară pe platforma cu numărul de înmatriculare indicat de inculpatul Drăgoi Gheorghiţă, declaraţia fiindu-i necesară numitei S.Ş.G. la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Arad, în vederea înmatriculării autoturismului menţionat.
La data de 27.10.2014 inculpatul Drăgoi Gheorghiţă a folosit informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii de foloase necuvenite pentru altul, verificând în calitate de agent de poliţie în baza de date oficială emiterea permisului de conducere pentru D.A., la solicitarea unei persoane neautorizate, căreia i-a furnizat datele obţinute, procurându-i acesteia un folos necuvenit, constând în acea informaţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 78/2000, dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 241/2005 şi dispoziţiilor art. 32 din Legea nr. 656/2002, în cazul săvârşirii infracţiunilor de corupţie sau asimilate infracţiunilor de corupţie, respectiv a infracţiunii de evaziune fiscală şi a infracţiunii de spălare de bani luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.
Având în vedere că prin infracţiunile săvârşite de inculpatul Drăgoi Gheorghiţă, cu complicitatea inculpatului Rusan Orest, au fost dobândite venituri supuse confiscării speciale şi a fost prejudiciat bugetul de stat, prejudiciu care nu a fost acoperit, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului Drăgoi Gheorghiţă, în valoare totală de 50.655,27 de lei, respectiv cu privire la o clădire cu terenul aferent, un autoturism şi cu privire la sumele de 13.500 lei şi 2.600 euro ridicate la data de 09.12.2014, cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la locuinţa aparţinând inculpatului Drăgoi Gheorghiţă.
Totodată, din aceleaşi considerente, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile şi mobile aparţinând inculpatului Rusan Orest, în valoare totală de 306.536,28 lei, respectiv cu privire la o clădire, anexele acesteia şi terenul aferent, suprafeţe de teren, suprafeţe forestiere şi cantitatea de masă lemnoasă aferente unor suprafeţe forestiere, precum şi cu privire la două autoturisme.
Agentul Gabriel Valerian Negură a fost trimis în judecată pentru 22 de infracțiuni, printre care luare de mită și abuz în serviciu. Anchetatorii au arătat că în perioada 2012 – 2014, în şapte situaţii diferite, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie, inculpatul Negură Gabriel Valerian a oprit în trafic diferiţi conducători auto şi inculpatul, deşi a constatat lipsa poliţelor RCA valabile (faptă ce constituie contravenţia prev. de art. 64 din Legea nr. 136/1995 şi care se sancţionează cu amenda de la 1000 lei la 2000 lei şi cu reţinerea certificatului de înmatriculare a vehiculului, până la prezentarea documentului privind încheierea asigurării; potrivit art. 112 alin. 1 lit. s, alin. 2 şi alin. 3 din OUG 195/2002 reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare este obligatorie, poliţistul rutier eliberând o dovadă fără drept de circulaţie, cu aceeaşi ocazie fiind obligatorie şi retragerea plăcuţelor de înmatriculare sau înregistrare) şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că fie nu a constatat şi sancţionat printr-un proces verbal contravenţia săvârşită, fie a întocmit proces verbal de constatare a contravenţiei fără a aplica sancţiunea complementară a reţinerii certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numerele de înmatriculare, fapta fiind comisă în scopul obţinerii de foloase necuvenite, pentru sine (încheierea unei poliţe RCA) şi pentru conducătorul vehiculului (evitarea sancţionării şi a reţinerii certificatului de înmatriculare ). Ulterior, în aceeaşi zi sau la scurt timp, folosind informaţiile obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie, informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, referitoare la lipsa unei asigurări RCA, inculpatul Negură Gabriel Valerian a încheiat poliţe de asigurare de răspundere civilă auto RCA, pentru autoturismele conducătorilor auto depistaţi în trafic, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
La data de 22.05.2012, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie, inculpatul Negură Gabriel Valerian l-a oprit în trafic pentru depăşirea limitei de viteză legal admise pe B.P., care conducea un autoturism pe drumurile publice şi, deşi a constatat lipsa unei poliţe RCA valabile, inculpatul şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, în sensul că nu a constatat şi sancţionat contravenţia constatată, B.P. fiind sancţionat doar pentru depăşirea vitezei (conducătorul auto fiind sancţionat cu avertisment şi 3 puncte penalizare, sens în care agentul de poliţie Negură Gabriel Valerian a întocmit un proces verbal de contravenţie), iar B.P. i-a dat, drept mulţumire, tot la data de 22.05.2012, o cobză cu păstrăvi în valoare de 35 de lei. Ulterior, în aceeaşi zi, folosind informaţiile obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie, informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, referitoare la lipsa unei asigurări RCA, inculpatul Negură Gabriel Valerian a încheiat poliţa de asigurare de răspundere civilă auto RCA pentru autoturismul aparţinând lui B.P., în scopul obţinerii de foloase necuvenite,
În cursul anului 2013, în două situaţii diferite, după oprirea în trafic a doi conducători auto, efectuată fie de el, fie de un alt agent de poliţie, inculpatul Negură Gabriel Valerian a folosit informaţiile obţinute în exercitarea atribuţiilor de serviciu, informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, referitoare la valabilitatea poliţei de asigurare RCA, în sensul că a încheiat poliţe de asigurare de răspundere civilă auto RCA pentru autoturismele astfel identificate, în scopul obţinerii de foloase necuvenite.
La data de 14.09.2014, inculpatul Negură Gabriel Valerian, împreună cu inculpatul Drăgoi Gheorghiţă, în calitate de agenţi de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc – Compartimentul Rutier, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu cu autoturismul dotat cu aparat radar, circumstanţe în care l-au depistat pe N.S., în timp ce conducea un autovehicul având viteza de 82 km/h (32 km/h peste viteza maximă legală), ocazie cu care, în prezenţa agentului de poliţie Negură Gabriel, agentul de poliţie Drăgoi Gheorghiţă a primit suma de 100 de lei de la conducătorul auto, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor rutiere, iar agentul de poliţie Negură Gabriel, având în vedere suma primită, a întocmit procesul verbal de constatare a contravenţiei, aplicându-i lui N.S. doar sancţiunea avertismentului şi aplicându-i 4 puncte penalizare, în condiţiile în care contravenţia săvârşită se pedepseşte, conform legii, cu 6 – 8 puncte amendă (540 – 720 lei) sau avertisment şi 4 puncte penalizare, iar practica generalizată la nivelul poliţiei rutiere este în sensul aplicării sancţiunilor pecuniare pentru astfel de contravenţii.
În perioada 2011 – 2014 inculpatul Negură Gabriel Valerian a desfăşurat în mod continuu operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte, respectiv cu funcţia de agent de poliţie, încălcând dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. g din Legea nr. 360/2002, respectiv a desfăşurat activităţi de încheiere de poliţe de asigurări, personal sau prin persoane interpuse, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, modalitate în care a încheiat 49 poliţe de asigurare de răspundere civilă RCA.
În perioada 2013 – 2014 inculpatul Negură Gabriel Valerian a desfăşurat în mod continuu operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte, respectiv cu funcţia de agent de poliţie, încălcând dispoziţiile art. 45 alin. 1 lit. g din Legea nr. 360/2002, respectiv a desfăşurat activităţi de intermediere contracte pentru obţinerea de despăgubiri, ca reprezentant al unei societăţi comerciale, prin persoane interpuse, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, modalitate în care au fost întocmite 23 de contracte. Cele 23 de contracte au fost încheiate de inculpat cu persoane vătămate sau urmaşi ai victimelor unor accidente rutiere, persoane pe care inculpatul le-a cunoscut în exercitarea atribuţiilor de serviciu.
În perioada 2012 – 2015, cu ocazia completării declaraţiilor de avere impuse de lege, în mod repetat, agentul de poliţie Negură Gabriel Valerian nu a declarat în întregime veniturile obţinute, omiţând declararea venitului realizat din activităţile comerciale privind încheierea de poliţe de asigurare sau de intermediere contracte pentru obţinerea de despăgubiri.
De abuz în serviciu și fals intelectual este acuzat și Florin Pleșca. De asemenea, Andreea Robciuc (fostă Creciunescu) a fost trimisă în judecată pentru mărturie mincinoasă.
Iată ce au descoperit anchetatorii:
La data de 28.02.2014 inculpatul Pleşca Florin, care efectua activităţi de control al traficului rutier, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, l-a oprit pe Calea Transilvaniei, din mun. Câmpulung Moldovenesc, pe C.B., care conducea un autoturism şi care a efectuat o depăşire într-o zonă prevăzută cu marcaj longitudinal continuu, ocazie cu care agentul de poliţie nu a sancţionat contravenţia săvârşită de C.B., ci a consemnat în procesul verbal de constatare a contravenţiei încălcarea altor norme rutiere (lipsa documentelor, lipsa trusei medicale, nepurtarea centurii de siguranţă, plăcuţe de înmatriculare murdare), încălcându-şi în acest mod atribuţiile de serviciu şi obţinând pentru conducătorul auto un folos necuvenit, respectiv evitând aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce (prevăzută de normele legale pentru contravenţia săvârşită de C.B.).
La data de 22.06.2014 inculpatul Pleşca Florin, care desfăşura activităţi de control al traficului rutier cu aparatul radar, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, l-a depistat pe Vaman Vasile Eusebiu în timp ce conducea un autoturism pe Calea Bucovinei, din mun. Câmpulung Moldovenesc, cu viteza de 92 km/h (42 km/h peste viteza maximă legală), ocazie cu care agentul de poliţie şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, cu ajutorul lui Vaman Vasile Eusebiu, pentru a evita sancţionarea conducătorului auto, şi a întocmit în fals un proces verbal de constatare a contravenţiei, semnat de Vaman Vasile Eusebiu, consemnând în mod nereal că la volanul autoturismului se afla Creciunescu (în prezent Robciuc) Andreea Maria, căreia i-a fost aplicată sancţiunea contravenţională a avertismentului şi 6 puncte penalizare, apoi a efectuat aceleaşi menţiuni nereale în registrul radar, iar procesul verbal falsificat a fost folosit ulterior pentru implementarea în baza de date a poliţiei rutiere a contravenţiilor constatate şi a sancţiunilor aplicate.
La data de 29.12.2014 şi data de 09.09.2015 Robciuc (fostă Creciunescu) Andreea Maria a dat declaraţii mincinoase, fiind audiată de organele de urmărire penală în calitate de martor în prezenta cauză, făcând afirmaţii mincinoase referitor la fapte sau împrejurări esenţiale, cu privire la care a fost întrebată, inculpata susţinând că la data de 22.06.2014 a condus autoturismul pe drumurile publice.
La data de 28.08.2014, inculpatul Pleşca Florin, care se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, cu autoturismul dotat cu aparat radar, l-a depistat pe C.I. în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, dinspre Vatra Dornei spre Gura Humorului cu viteza de 75 km/h (25 km/h peste viteza maximă legală), motiv pentru care agentul de poliţie Pleşca Florin l-a sancţionat pe acesta cu 5 puncte amendă (450 de lei), întocmind proces verbal, însă agentul de poliţie şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, referitoare la modalitatea de încasare pe loc a amenzilor contravenţionale aplicate (amenda este stabilită în moneda naţională), fiind de acord să încaseze suma de 60 de dolari de la contravenient, ca echivalent al sumei de 180 de lei, pe care a consemnat-o în fals în cuprinsul procesului verbal, obţinând în acest mod foloase necuvenite pentru sine, având în vedere paritatea aproximativă (la data de 28.08.2014, cursul BNR dolar – leu era de 3,3329, astfel că suma de 60 de dolari valora 199,974 lei, deci aproximativ 200 de lei), precum şi pentru contravenient, care, fără a avea asupra sa moneda naţională, a avut posibilitatea de a plăti pe loc jumătate din cuantumul minimului amenzii prevăzute de lege (jumătate din suma de 360 de lei – 4 puncte amendă),
Cauza a fost instrumentată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Suceava.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.