În perioada 27-28 ianuarie 2016, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice a organizat o acțiune punctuală pe raza municipiilor Suceava, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc pe linia prevenirii și combaterii activităților ilicite din sfera traficului cu produse accizabile, a comerțului neautorizat precum și a schimbului ilegal de valută.
Astfel, au fost verificate 70 de societăți comerciale, persoane fizice, întreprinderi familiale și individuale, fiind constatate 3 infracțiuni şi aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 80.500 lei.
De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 34.620 lei, constând în țigări, băuturi alcoolice, bunuri industriale, obiecte de îmbrăcăminte, produse alimentare, etc.
La 27.01.2016, a fost efectuată o verificare pe linia produselor accizabile, la o societate comercială din localitatea Negostina, ocazie cu care gestionara a fost depistată în timp ce deținea spre comercializare 305 pachete țigarete de proveniență extracomunitară și circa 55 litri lichid cu miros de alcool ambalat în 22 recipiente din plastic fără etichetă. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.
La 27.01.2016, a fost identificată în Piața Agroalimentară centrală din municipiul Suceava, cantitatea de 172 pachete țigări și 5 sticle băuturi alcoolice de proveniență extracomunitară, bunurile aflându-se sub taraba la care desfășura activități comerciale o femeie din municipiul Suceava. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural.