Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Autoritatea Electorală Permanentă a sancționat PNL Suceava. Vezi motivul!

AEPAutoritatea Electorală Permanentă a sancționat cu avertisment PNL Suceava, după ce a constatat că nu a fost respectată legislația contabilă. Monitorul Oficial a publicat, săptămâna trecută, raportul Autorității Electorale Permanente cu privire la controlul efectuat la organizația județeană a Partidului Național Liberal. Astfel, AEP a constatat că nu a fost respectată Legea finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale, motiv pentru care a sancționat organizația cu avertisment.

like-facebookTrebuie amintit că aceste verificări au fost făcute pentru perioada în care PNL nu fuzionase cu PDL.
AEP a constatat că PNL Suceava a încălcat Legea finanţării partidelor politice şi campaniilor electorale, motiv pentru care dispus sancționarea organizației liberale sucevene.

„În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu Planul de control pe anul 2015, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi cu notificarea misiunii de control, în perioada 19-23 octombrie 2015 s-a efectuat controlul finanţării Partidului Naţional Liberal – Organizaţia Judeţeană Suceava pentru anul 2014. Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziţia echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Naţional Liberal – Organizaţia Judeţeană Suceava au totalizat 30.571,00 lei şi au fost obţinute din cotizaţiile membrilor de partid în sumă de 26.021,00 lei şi din donaţii în sumă de 4.550,00 lei. De asemenea, s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată. Pentru aceste fapte, Partidul Naţional Liberal – Organizaţia Judeţeană Suceava a fost sancţionat conform art. 52 alin. (2) din Legea nr. 334/2006, republicată”, se arată în raport.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*