Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus clasarea cauzei într-un dosar penal în care primarul suspendat al municipiului Rădăuți, Aurel Olărean, era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.
În ordonanța de clasare a cauzei semnată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți se arată că decizia a fost luată după ce au fost examinate actele de urmărire penală din dosar și având în vedere „considerentele de fapt din referatul cu propunere procedurală întocmit de organul de cercetare penală al poliției judiciare Rădăuți din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava și Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Compartimentul Rădăuți”.
Practic, prin ordonanță se dispune clasarea cauzei având ca obiect săvârșirea infracțiunilor abuz în serviciu prin schimbarea încadrării juridice din abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în legătură cu modul de desfășurare a activităților decurgând între contractul încheiat între UAT Rădăuți și SC Flor Construct SRL Suceava, deoarece faptele de cercetare nu întrunesc prin conținutul și aspectul lor, săvârșirea acestei infracțiuni.
Totodată, în același document se arată că nici alte două infracțiuni de care era acuzat primarul ales, Aurel Olărean, nu se regăsesc. Este vorba de infracțiunile de fals intelectual și uz de fals, ambele, potrivit prim procurorului Viorel Damu, „prin documentația întocmită prin derularea contractului, faptele nu există”.
Plângerea penală pentru abuz în serviciu în care este vizat primarul Aurel Olărean se referea la o decizie luată de acesta în luna august a anului 2012 privind efectuarea de plăţi către firme inclusiv către SC Florconstruct SRL Suceava.
Primarul suspendat, Aurel Olărean, a declarat că „lucrurile au început să se limpezească pentru primarul Olărean asupra dosarelor instrumentate politic. Am apărat biblioteca orășenească, un bun public și am fost închis 8 luni, iar alte două luni am fost la domiciliu. Am stat departe de familie și am făcut sărbătorile creștinești Crăciun și Sfintele Paște într-o temniță de 4 mp”.
Erată:
dAMU vIOREL nu mai este prim-procuror al Parchetului de pe lângă Lege din ian 2014.
Asta vrea să însemne că JIGODIA, SECĂTURA și LICHEAUA aceea de damu, întemeietorul școlii peripatetice a NELEGIUIRII în formă conceptuală, este procurorul de CAZ.