Şeful Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava, Corina Stănescu, susține că în ciuda campaniilor de prevenire şi conştientizare în privința SIDA, incidenţa a crescut. Stănescu susține în judeţ sunt înregistrate 228 persoane diagnosticate cu HIV/SIDA, 211 fiind în evidenţă activă, iar 195 în tratament.
Totodată, în acest an s-au înregistrat 25 de cazuri noi, dintre care 20 bărbaţi şi cinci femei, printre acestea din urmă fiind şi o gravidă minoră. În acest an s-au înregistrat şi cinci decese, două fiind dintre cazurile noi.
„Trebuie găsite alte formule de promovare a acestor campanii de prevenire şi conştientizare Suntem puţin dezamăgiţi, pentru că, în ciuda campaniilor, numărul de pacienţi a crescut Se impun campanii mult mai agresive pentru prevenirea acestei boli”, a spus Corina Stănescu.
Ea a precizat că pacienţii beneficiază de tratamente de ultimă generaţie, iar costul mediu lunar în primele zece luni în judeţul Suceava a fost de peste 458.500 lei.
Șeful Secţiei Obstretică-ginecologie, din cadrul SJU Suceava, Cristian Irimie, fost secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a declarat că ar trebui să se ţină seama şi de fenomenul migraţionist, ce a coincis cu creşterea incidenţei acestei maladii, dar şi de consumul de droguri ce a luat o amploare îngrijorătoare şi este necontrolat.
„Nu există un management al drogurilor injectabile”, a spus Irimie care a precizat că în maternitatea din cadrul Spitalului Județean Suceava se derulează un program de testare HIV/SIDA.
„Fiecare femeie care ajunge la noi este testată, pentru că nu toate declară, ori că nu ştiu sau nu vor. O facem pentru binele lor, dar şi pentru protecţia cadrelor medicale care intră în contact cu ele”, a spus Irimie.
Şeful DSP Suceava, Cătălina Zorescu, a spus că bugetul alocat judeţului pentru programul HIV/SIDA în acest an a fost de peste 6 milioane lei, în creştere faţă de anul precedent. Totodată, Zorescu a spus că 60-70% din bugetul programelor naţionale este grevat de programul HIV/SIDA.
Asociaţia Red Ribbon implementează în judeţul Suceava Campania ‘InspiRED’, un proiect al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA , ce îşi propune să aducă în atenţia comunităţii problematica infecţiei cu HIV, faptul că persoanele cu HIV există şi au dreptul la o viaţă normală, invitând populaţia la informare, deschidere, acceptare şi toleranţă.