Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Proiect de 80 de milioane de euro: reabilitarea a 172 de km de drum între judeţele Suceava şi Iași

drum adancataJudeţele Iaşi şi Suceava îşi unesc forţele pentru a implementa unul dintre cele mai importante proiecte de refacere de drumuri judeţene de la nivelul regiunii. Consiliile judeţene vor aproba realizarea unui parteneriat pentru reabilitarea a peste 172 km de drum, valoarea estimată a proiectului fiind de aproape 80 milioane euro.

În cadrul iniţiativei, se va interveni pe opt drumuri judeţene care se află pe raza celor două judeţe. Potrivit reprezentanţilor CJ, proiectul ar urma să fie finanţat prin intermediul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, iar, în februarie 2015, a fost inclus în strategia la nivel regional pe următorii şase ani (Planul de Dezvoltare Regională Nord-Est).
like-facebook
Scopul economic principal constă în îmbunătăţirea accesibilităţii şi mobilităţii populaţiei, bunurilor şi serviciilor, în vederea stimulării dezvoltării economice durabile, prin modernizarea şi reabilitarea a 172,3 km de drumuri judeţene din judeţele Iaşi şi Suceava aflate în proximitatea TEN-T (reţeaua europeană principală de transport, n.r.) şi conectarea a 20 de unităţi administrativ-teritoriale urbane şi rurale la reţeaua TEN-T”, au precizat reprezentanţi ai CJ Iaşi.
Potrivit acestora, tronsoanele de drum din judeţul Iaşi care vor fi refăcute însumează peste 96 km, în timp ce în judeţul vecin vor fi reabilitaţi aproape 76 km. Astfel, se va interveni pe DJ 282 limită Iaşi – Rediu – Movileni – Gropniţa (29 km), DJ 281D Coarnele Caprei – Focuri – Gropniţa (11,8 km), DJ 281B Belceşti – Coarnele Caprei (10,2 km), DJ 281 Belceşti – Cepleniţa – DN 28B (18,3 km), DJ 281 DN 28B – Scobinţi – Lespezi (22,5 km), DJ 208 Lespezi (DJ 281) – limita judeţului Suceava (4,7 km). Pe raza judeţului Suceava, vor fi refăcute tronsoanele DJ 208 limită judeţ Iaşi – Budeni – Dolhasca (6,8 km), DJ 208A Suceava – Ipoteşti – Bosanci – Udeşti – Liteni – Dolhasca (39,4 km), DJ 209C Suceava – Frumoasa – Liteni (8 km) şi DJ 209D Liteni – Străoieşti – Costâna – Dărmăneşti (21,5 km).
Din cei 172,2 km de drumuri judeţene propuşi spre reabilitare şi modernizare, circa 3% (5,2 km) sunt de pământ, 26% (44,8 km) sunt pietruiţi, 9% (15,5 km) sunt cu asfalt tip beton (din care 12 km în stare medie sau rea) şi 62,2% (107 km) cu îmbrăcăminţi asfaltice, din care 55 km în stare de viabilitate rea sau medie”, au mai precizat reprezentanţi ai CJ Iaşi.
Primii paşi pentru implementarea proiectului au fost făcuţi încă din 2013 când consiliile judeţene au aprobat în plen realizarea parteneriatului, iar, în 2014, au semnat un contract de asociere. Un ultim pas înainte de întocmirea documentaţiilor tehnice şi depunerea proiectului constă în aprobarea iniţiativei în plenul fiecărei autorităţi deliberative. La Iaşi, o astfel de decizie va fi adoptată în şedinţa CJ de miercuri, când consilierii vor avea la mapă aprobarea realizării proiectului „Regiunea Nord – Est – Axa Rutieră strategică 1: Iaşi – Suceava”.

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*