Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Cherestea fără documente legale transportată cu o autoutilitară, la Câmpulung Moldovenesc

cherestea2Un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc în cooperare cu poliţiştii Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta au oprit pentru control, marți, pe strada Mihai Eminescu din municipiul Câmpulung Moldovenesc, autoutilitara cu semiremorcă, condusă de un bărbat de 29 de ani, din orașul Gura Humorului, care transporta cherestea.

like-facebookÎn urma verificării documentelor, polițiștii au constatat faptul că, avizul de însoțire a materialului lemnos era datat 12.09.2015, iar cantitatea era diferită de cea transportată, motiv pentru care, s-a procedat la inventarierea materialului lemnos de către specialiștii Comisariatului Regim Silvic și Cinegetic Suceava, rezultând un volum total de 51,08 m.c. cherestea rășinoase, precum și alte sortimente de cherestea decât cele menționate în aviz.

„În cauză, s-a procedat la confiscarea întregii cantități de cherestea, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, conform prevederilor Legii nr.171/2010”, potrivit unui comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*