Peste 800 de copii au început școala și în orașul Broșteni. Micuțiii vor beneficia și de trei microbuze. Primarul orașului, Nicolae Chiriac a participat, luni, la festivitățile de deschidere a anului școlar 2015-2016 la patru școli.
Festivitățile de deschidere a anului scolar au fost organizate la Scoala nr.1 Cotârgași ( Pârâul Lat), Școlala Gimnazială Ion Teodorecu Cotârgași, Școala Primară S.T.Kirileanu Holda și Grupul Școlar Nicolai Nanu Broșteni.
În orașul Broșteni funcționează 5 unități de învățământ școlar și 5 unități de învățământ preșcolar, având un număr de 725 elevi și 115 preșcolari.
„Vreau să reamintesc părinților și elevilor că începând cu acest an școlar, transportul elevilor de la domiciliu și pană la școală și invers, se va face cu trei mașini de transport al elevilor”, a spus edilul orașului.
În satul Dârmoxa -aflat la 20 km de Broșteni, școala a fost modernizată, copiii, foarte puțini la număr, vor învăța simultan.
Alături de cadrele didactice în prima zi de nou an școlar au mai fost prezenți polițiștii din localitate și deputatul Cezar Cioată.