Cei patru indivizi care au făcut un scandal de proporții, pe 16 august, în Longfield Pub din Câmpulung Moldovenesc, au fost reținuți de polițiști, apoi doi au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar doi au fost puși sub control judiciar.
Bărbații i-au agresat fizic și verbal pe administratorii localului, Ovidiu M., de 38 de ani, și Alina M., de 31 de ani, în momentul în care aceștia le-au cerut să părăsească barul. Sandu G., de 37 de ani, client al localului, a încercat să intervină, dar a fost bătut de cei patru indivizi.
Vasile Tiberiu Flocea, zis Baia, de 29 de ani, Ștefan George Flocea, zis Pletosu, de 28 de ani, Ionel Flocea, zis Căciulă, de 33 de ani şi Laurenţiu Constantin Lehaci, zis Laur, de 28 de ani, toţi din comuna Stulpicani, sunt cercetați acum pentru comiterea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire şi alte violenţe şi distrugere.
Laur şi Căciulă au fost puși sub control judicar pentru 60 de zile, iar Pletosu şi Baia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
Indivizii sunt clienți mai vechi ai oamenilor legii, fiind condamnați pentru fapte de violență. Dosarul se află în prezent în judecare pe fond la Curtea de Apel Suceava.