Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ministrul Liviu Pop, la Suceava: Și din Ucraina spre Suceava se vine la fel ca din Maramureș spre Suceava, dar vestea bună este că drumul spre Maramureș intră în reabilitare

delegatie ucraina la suceava (2)Ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop a declarat luni, la Suceava, că DN   18, din Suceava către Maramureș,  intră în reabilitare și speră ca pe viitor deplasările să fie făcute mult mai repede. El  a spus că întâlnirea  de luni, dintre cele două părți, face ca relațiile de colaborare dintre România și Ucraina să fie și mai solide. 

like-facebookȘi din Ucraina spre Suceava se vine la fel ca din Maramureș spre Suceava, dar vestea bună este că drumul spre Maramureș intră în reabilitare. Aveți din partea Guvernului României, din partea președinției Consiliului Județean, din partea parlamentarilor  acest sprijin. Important este să facem toți pașii temeinic și bine fundamentați. Sunt multe lucruri bune și în România și în Ucraina  care pot să contribuie la dezvoltarea relațiilor. Bine ați venit și să reveniți cât mai des în România”,  a transmis  Liviu Pop delegației din Ucraina prezentă la Suceava.

delegatie ucraina la suceava (6)
Luni, Consiliul Judeţean Suceava, cu sprijinul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava, a găzduit la Palatul Administrativ dinSuceava întâlnirea bilaterală româno-ucraineană, organizată la iniţiativa Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi şi a Serviciului de Stat de Ocupare a Forţei de Muncă din Ucraina.
AJOFM Suceava  anunța că vizita protocolară are drept scop valorificarea oportunităţilor de colaborare şi parteneriat instituţional în domeniile de activitate ale entităţilor administrative din cele două state. Din delegația ucraineană au făcut parte  Iaroslav Kașuba, preşedinte al Serviciului de Stat de Ocupare a Forţei de Muncă din Ucraina; Iulia Meleșco, consilier al preşedintelui Serviciului de Stat de Ocupare a Forţei de Muncă din Ucraina; Volodimir Kuliș, prim vicepreşedinte al Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi; Viorel Iastremschi, președintele Administraţiei Regionale de Stat Herţa; Kojoleanco Liubov, director interimar al Agenției Regionale pentru Ocuparea Forței de Muncă Cernăuți; Ivan Gajuc, director al Agenției Raionale pentru Ocuparea Forței de Muncă Herța şi Ilie Sucevan, traducător și reprezentant al Consulatului General al României la Cernăuți.

Partea română a fost reprezentată de Liviu Pop,  Iulia Cîrcei, secretar general al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Mirela Adomnicăi, director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Suceava, Cătălin Ioan Nechifor, președinte al Cosiliului Județean Suceava, Constantin Harasim, prefectul județului Suceava şi Marcela Șlusarciuc, directorul executiv al Biroului Regional pentru Cooperare Transfontalieră Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*