FOTO! Individul care a pus focul la Biserica Armenească, căutat de poliţişti

24 iulie 2015

biserica armeneasca2Individul care a dat foc, în noaptea de joi spre vineri, uşii Bisericii Armeneşti din municipiul Suceava este căutat de poliţişti. Oamenii legii au un suspect şi fac cercetări.

Potrivit preotului bisericii, individul nu a reuşit să intre în interiorul bisericii şi a luat o cârpă, a pus-o în uşă şi i-a dat foc. Faţa bisericească este de părere că individul ar fi intenţionat să spargă uşa, dar pentru că erau şi gratii şi nu a reuşit, s-a înfuritat şi a pus focul.

like-facebookNe-a dat foc la uşa din spate. Probabil era beat sau drogat. Uşa era groasă, dar lemnul uscat şi s-a aprins. Sunt pagube minime, dar acum trebuie să schimb uşa, să pun una de fier. Am avut noroc, dacă prindea altarul era mai rău. Puteau să ardă covoarele, hainele preoţeşti că erau acolo, dar am scăpat ieftin. Înainte de hram, asta îmi trebuia…Sperăm să-l prindă”, ne-a declarat preotul Mandalian Azad.

Focul a fost văzut de un localnic din zonă, care a sunat imediat la pompieri. Potrivit acestuia, anul trecut, biserica a fost spartă de un individ.

În urmă cu o săptămână, cineva a aruncat cu o piatră şi a distrus o plăcuţă, apoi, în urmă cu trei zile a mai fost o încercare de a intra în biserică.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia