Un scandal de proporţii a avut loc, luni dimineaţă, într-un bar din Câmpulung Moldovenesc. Un tânăr de 20 ani, din localitate, barman la un local din localitate a fost agresat de doi clienţi.
La faţa locului s-au deplasat patrula din cadrul Biroului Poliţie de Ordine Publică care a constatat că, în jurul orei 01.00, reclamantul fiind de serviciu la barul localului menţionat a refuzat să-i mai servească cu băuturi alcoolice pe doi tineri de 23 ani din comuna Vama şi de 19 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc pe motiv că nu au achitat consumaţiile anterioare şi urma să închidă localul.
Tânărul de 19 ani l-a împins pe reclamant, iar cel de 23 de ani a spart un pahar de pe bar.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, care va fi soluţionat procedural de poliţiştii Biroului Poliţie de Ordine Publică”, potrivit Poliţiei sucevene.