Un accident de circulaţie a avut loc, sâmbătă, pe strada Piața Unirii, din municipiul Rădăuți. Un bărbat de 42 ani, din comuna Vicovu de Jos, „în timp ce conducea autoturismul, a surprins şi accidentat uşor un minor de 7 ani, localnic, care traversa strada neregulamentar, în fugă, pe culoarea roșie a semaforului electric”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.