Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

FOTO! Slujba specială de înmormântare pentru osemintele dezgropate în vechiul cimitir evreiesc

oseminte biserica armeneasca sf simion (1)O slujbă specială a avut loc, marţi, la Biserica Sf Simion din Suceava. Prea Sfinţia Sa Datev Hagopian, Episcopul Eparhiei Armene din România, a  participat la slujba de înmormântare pentru  reînhumarea  osemintelor dezgropate în vechiul cimitirul armenesc al Bisericii „Sf. Simion” şi la resfinţirea cimitirului. Potrivit istoricului Muzeului Național al Bucovinei Mareș Iureș este vorba de  125 de schelete   care au fost puse în saci din hârtie și care au fost apoi depuse în cadrul unei slujbe religioase în două morminte. 
PS Datev Hagopian a oficiat slujba alături de  pr. vicar Radu Holga și preotul Mandalian Azad, parohul bisericilor armenești   din Suceava.
Înaltele fețe bisericești s-au întâlnit cu responsabilii implicaţi în derularea proiectului care include  „Consolidarea, reabilitarea, protejarea şi valorificarea durabilă a monumentelor de sec. XVII şi XVI, aflate în Patrimoniul Naţional şi cunoscute sub numele de <Turnul clopotniţă> şi <Biserica Sf. Simion din Suceava>” , respectiv Parorhia Ortodoxă.
La eveniment a participat și directorul Viorel Nuțu, de la SC General Construct, firmă care se ocupă de efectuarea acestor lucrări minuțioase la Turnul Clopotniță și Biserica Sf Simion.
Trebuie amintit că  apariția osemintelor a adus modificări la proiect, iar potrivit lui Viorel Nuțu „a fost ceva neprevăzut și noi am fost luați prin surprindere”.
Nuțu a precizat că se fac amendamente la proiect și derularea investiei nu va fi împiedicată.
Armenii care au ținut să participe la slujba de înmormântare au spus că sunt, la rândul lor, surprinși de osemintele găsite.
„Nu am mai văzut așa ceva. Este pentru prima oară”, ne-a spus o  suceveancă.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*