Deputatul PNL de Suceava, Sanda Maria Ardeleanu, a participat în perioada 23-26 aprilie 2015, la Casablanca. În același timp cu Colocviul Internațional pe problematica asigurării calității în învățământul superior, organizat de Universitatea Hassan II și Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, se desfășura un eveniment despre care vorbeau toți locuitorii orașului: Târgul Internațional al Studentului, a 24-a ediție (!!!).
Toate elementele ce vizau strategia de organizare a acestui Târg educațional (personalizat încă din titulatura lui care include cuvântul „student”, deci beneficiarul direct, chemat să intre, să vadă, să constate și apoi, eventual, să aleagă) simbolizau, semnificau, cu alte cuvinte erau menite să comunice ceva cuiva undeva pentru ceva. Nimic la întâmplare, nimic neinteresant!Îmi propusesem să ajung la Târg pentru a vedea dacă și cum este reprezentată România. Ajunsă acolo, am fost cuprinsă de un val de emoții văzând grandoarea organizării, multitudinea și seriozitatea ofertanților, frumusețea, interesul, curiozitatea celor care intrau în pavilioane. Am început să iau notițe, erau specializări, profiluri de facultăți, denumiri de universități inedite pentru mine. Zeci de materiale, sute de informații îmi erau oferite în direct și nu puteam să nu mă opresc măcar un minut în fiecare pavilion pe lângă care treceam. Tinerii care prezentau erau îmbrăcați în “uniforma” specifică, în culorile instituției”, susține parlamentarul sucevean.Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia