Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ultimatum pentru fabrica de cauciucuri de la Slobozia

cauciucuri fumDupă ani de discuţii inutile, autorităţile au luat primele măsuri ferme ca să rezolve problema de mediu din satul Slobozia, comuna Grăniceşti. În urma sesizărilor depuse de sătenii din Slobozia, luna trecută, trei comisari ai Gărzii Naţionale de Mediu au efectuat un control la fabrică. Au verificat cele şase firme care-şi desfăşoară activitatea în cadrul fabricii. Două dintre societăţi au încasat amenzi uriaşe.

„SC International Tyres a fost sancţionată pentru nerespectarea condiţiilor impuse prin actul de reglementare (autorizaţie de mediu – n.r.) cu amendă de 80.000 de lei. Firma Granutec a primit o amendă de 30.000 de lei”, ne-a declarat Adriana Iordache, şeful Gărzii de Mediu Suceava. Ea mai spus că sancţiunile nu au ajuns încă în mod oficial la administratorii firmelor. Au fost trimise prin poştă de către comisarii de la Bucureşti, dar s-au întors la sediul Comisariatului Naţional. În mod normal, asta s-ar fi putut întâmpla doar în situaţia în care poştaşii nu au găsit persoanele autorizate cărora să le înmâneze plicurile cu destinaţie specială.

like-facebook„Am fost informaţi de Comisariatul General că ambele contravenţii încheiate pe platforma de la Slobozia s-au întors la Comisariatul General. Urmează ca săptămâna viitoare să procedăm la următoarea etapă conform prevederilor legale, respectiv la afişarea la sediul societăţii a proceselor verbale de contravenţie”, a spus Iordache.
Ori la bal, ori la spital
După ce vor primi oficial amenzile, administratorii societăţilor comerciale vor putea să le conteste în instanţă. Indiferent dacă plătesc sau nu, patronii de la Slobozia trebuie să remedieze deficienţele constatate de comisari, în urma verificărilor. Pentru asta, au la dispoziţie 30 de zile. Altfel, platforma va fi închisă.

Am primit de la Agenţia de Protecţie a Mediului notificarea transmisă de Agenţie către SC International Tyres, în care sunt consemnate măsurile stabilite de Garda Naţională de Mediu privind intrarea în legalitate”, a mai spus Adriana Iordache.
Sat înnegrit de nepăsare
Localnicii din satul Slobozia reclamă, de mai bine de doi ani, că fabrica de reşapat cauciucuri poluează. Oamenii spun că uneori, pe timp de noapte, angajaţii ard resturi de cauciuc în centrala unităţii. Din acest motiv pe coşul de fum al fabricii este evacuată o pulbere fină, care purtată de vânt, se aşează pe casele şi în grădinile localnicilor. De altfel, sătenii ne-au demonstrat în mai multe rânduri că nemulţumirile lor sunt justificate.

Sursa:ziarulevenimentul.ro


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*