Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură, a inițiat un memoriu care ar urma să fie înaintat Guvernului și Ministerului de Finanțe în care solicită sprijin pentru ieșirea din situația dezastruoasă în care au ajuns 61 de UAT-uri între care și orașul în fruntea căreia este edil. Documentul ar urma să fie semnat de președintele Consiliului Județean Suceava și primarii care fac parte din Programul „Utilități și mediu la standard europene în județul Suceava”.
„În iunie 2004,între Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Județean Suceava se încheie Convenția de Garantare,care prevede obligații și răspunderi pentru Garant-Ministerul Finanțelor Pblice și Garanți-cele 61 UAT-uri. În august 2004prin hotărîre a CJ și hotărâri ale celorlalte 61 UAT-uri se aprobă asocierea CJ cu unele Consilii Locale și agenți economici din județ în vederea înființării Bucovina Ecotermgaz SA Suceava.Și pentru acastă procedură toate documentațiile au fost întocmite de CJ Suceava. Potrivit actului constitutive, această societate avea stipulate obligații clare în ce privește implementarea și operatibilitatea Programului „Utilități și mediu la standard europene în județul Suceava”. De fapt, acesta a fost și unicul scop al înființării societății.Evoluția,precum și ce s-a întâmplat în anii următori cu Utilitățile au fost extreme de neclare.Din 2002,în multe din cele 61 de UAT-uri s-au schimbat conducerile executive,iar unele localități nu au știut exact ceconsecințe financiare pot să apară,care iată că déjà au apărut.Unele localități au investiții pe componenta termie,cele mai multe pe component gaze. Este de notorietate că un foarte mare număr de localități nu vor beneficia ,dar nici nu pot beneficia ,de această investiție ,din motive absolut obiective. Și în ce privește component de termie, situația diferă de la o localitate la alta”, a spus edilul municipiului.
La Câmpulung Moldovenesc, investiția a fost sistată din anul 2010 din lipsă de fonduri. Începând cu acest an, Bucovina Ecotermgaz nu a mai funcționat deși multe din lucrările prevăzute în acest program nu au fost finalizate și altele nici măcar începute, unul din motive fiind epuizarea fondurilor alocate.
„În luna februarie 2009 a fost încheiat un protocol prin care Primăria Câmpulung Moldovenesc a fost practic forțată, să preia investiția în totalitate precum și sarcinile contractule ale societății înființate de CJ, care a avut calitatea de administrator unic al fondurilor alocate prin credit bancar extern. Toate evidențele contabile precum și situațiile predate Primăriei Câmpulung Moldovenesc au fost verificate și s-au constatat numeroase neconcordanțe, care nu au fost remediate până în prezent, deși am cerut în repetate rânduri. Sistemul centralizat de încălzire nu mai funcționează din 2002.Instalațiile interioare ale proprietarilor fiind , fie distrus, fie uzate în procent de 90%. La dat întocmirii documentației pentru Program în 2004 erau 3200 de consumatori casnici și circa 15 instituții publice. Întrucât situația este gravă, cu referire la căldură începând cu anii 2011și 2012 s-a procedat masiv la instalarea centralelor termice individuale de apartament. La data de 1 martie 2015, rezultă branșarea la aproape 1500 de consumatori casnici și la peste 10 instituții. Așa fiind, central cu cogenerare existent nu va putea ,în niciun fel de condiții,să funcționeze nici acum și nici pe viitor. Întrucât o serie de echipamente sunt în faza finală de garanție ,dacă nu le vom putea valorfica, fie prin înstrăinare, fir pe altă cale,în cel mult un an de zile, ele vor devein inutle,fiid uzate fizic și moral. Precizez că începând cu acest an.Câmpulungul este obligat a plăti annual suma de aproximativ 54 miliarde de lei vechi. În ultimii 3 ani am intuit ce urmări vom avea, am făcut numeroase demersuri inclusive, la Ministerul Finanțelor Publice. Din păcate pentru noi, nicio finalitate pozitivă”, susține Mihăiță Negură.
Edilul însă pare a se lupta cu morile de vânt pentru că poverile apasă pe bugetul local și în loc să se deruleze investiții, adminsitrația locală trebuie să plătească prostia unor aleși care au adus localitățile la un blocaj financiar din care nici Guvernul trecut și nici cel actual nu știu cum să iasă.
„Nu putem și nici nu dorim a contesta o realitate în ce privește obligațiile contractual. Pe de altă parte, însă a nu face nimci ,a nu încerca găsirea unor soluții tehnice, guvernamentale ori legislative este grav, de neconceput și cu urmări catastrofale pentru unele localități pentru următorii 15 ani,cum este cazul orașului Câmpulung Moldovenesc. Amanetăm fără niciun beneficiu viitorul unor localități, condamnându-le la subdezvoltare. E un semnal de alarmă și trebuie găsite soluții și rezolvări legale. Dacă se dorește, dacă există consens politic și administrativ, se poate”, mai spune Mihăiță Negură.
Edilul din Câmpulung Moldovenesc vine și cu câteva sugestii cum ar fi alocări bugetare guvernamentale prin rectificări, prin alocări din fondul de rezervă ori s-ar putea face inervenții la Guvern, Finanțe pentru a se continua plata din fondul de risc.
Mihăiță Negură însă vine și cu câteva soluții care să fie și în asentimentul celorlalți colegi care conduc UAT-urile incluse în program și anume „preluarea întregii datorii de către Ministerul Finanțelor Publice, achitarea periodic a tuturor obligațiilor financiare până la rambursarea creditului ,de către minister,posibilitatea unor UAT-uri să înstrăineze unele bunuri rezultate din investiție în contul datoriei”.
Primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc este unul din primarii ai căror administrații au de suferit enorm de pe urma acestui program care îngroapă orașele.
Memoriul a fost citit, joi, de domnia sa în cadrul ședinței extraordinare a Consiliului Județean Suceava la care au mai fost prezenți alături de aleșii județului, primarii din județ, parlamentarii Gheorghe Flutur, Alexandru Băișanu, Ioan Bălan și Sanda Maria Adeleanu.
Rămâi,pur şi simplu,cu gura căscată cum au pus toţi mână de la mână ca să ascumdă gunoiul sub preş… Unii din prostie,alţii pentru a–şi menaja spatele faţă de vreun desant al DNA,ca şi cum o gaură atât de mare,plătită de omul de rând,ar putea fi feştelită,mermelită,printr-o cârdaşie transpartinică de duzină… Ca şi cum Ponta sau care o mai fi vin cu banii de acasa si-i platesc domnului Mihaita Negura,pe nu-ş ce memoriu,fraudele comise de unii guzani portocalii care bat acuma in albastru si care – culmea tupeului – se aflau in sala şi-şi pledau subtil cauza si fraţia de conjunctură cu ăia roşii… Adică să fie bine, să nu fie rău,să ne avem ca fraţii, dragă Cătălin,sigur că da,George,sa facem noi cumva sa scăpăm de râia asta,că si noi am avea ceva probleme inghinale,daca vin ăia peste noi si ne guantaminizează ??… Care nici nu se grabesc sa vina ,dar mai ştii??
Că suma e frumuşică, erau alte vremuri,cât pe ce sa fie domnu’ Ghita galinoctonul prim-ministru,domnu’ Nelu Director stim-noi-unde,că doar nu degeaba si-a captuşit el CV-ul cu studiile cerute,acuma ce sa facem noi daca ne-am mai stricat la dinţi,asa cumetri cum eram???
Iar primarii – unii dintre ei buni de pus in porumb,amintrilea insa burdusiti la conturi,la vile,la neamuri,şnapani de partid si de sta prin achiziţie si hoţi din naştere – in loc sa-si exhibe burdihanele,fălcile,mustaţile si nesimţirea (cum adica,domnu’ miliţian Curic : ”Sa vina rusii!??” Poate la mamica dumitale sa-i chemi,să-ţi plătescă ce ţi-a lasat in urma PDL&Flutur!),carnetele de partid portocaliu/albastre sau roşii,mai bine ar pune mână de la mână si l-ar indemna pe acela dintre ei care stie să desparta bine in silabe sa faca un memoriu catre DNA,nu catre Guvern! Pentru ca nici un guvern responsbail,in ziua de astazi,nu va mai plati ilegalitati si manevre facute ca la proiectul “Utilitati si mediu…” ,intrucat punerea in executare a clauzelor contractuale nu inseamna implicit si consacrarea ca legale a manevrelor dolosive care au dus la prabusirea proiectului si care,in rezumat,se prezinta astfel:
Deci domnul Flutur,miruit de draga Stolo ca viitor mare politician de stil măgureano-rusesc,avea nevoie sa-i scoata din carti pe pesedisti si sa le compromita orice si cu orice pret… Proiectul “Utilitati si mediu…” facea mare deranj,deoarece – odata dus la capat – puteau sa-si ia adio de la alegatorii din zona de munte,de şes sau de bahnă,până prin anul 2050… Cum le era si le mai este naravul la pedelisti,nu a contat ca distrug un proiect cu relevanţa sociala si economica fara precedent,asa incât au trecut la distrugerea printr-un plan sofisticat a proiectului ,prin intermediul PDL+SOV+Liviu Luca si PETROMSERVICE,care tocmai executa lucrarile din contractual facut pe banii de la Deutsche Bank.
Din momentul in care brusc Liviu Luca (aflat acuma la beci,la pastrare…) a cerut rediscutarea contractului apoi rezilierea,intregul eşafofaj economic s-a prabusit ,antrenând in cădere oameni nevinovati din localitati care astazi platesc dobânzi si rate pentru bani pe care nu i-au folosit niciodata.Ce le promiteţi,domnule primar Curic,acelora carora le solicitati voturile dar si dvs. ,domnule Nechifor,daca nu clarificarea unor afaceri necurate care greveaza asupra dezvoltarii localitatii/judetului pe care jinduiţi sa le conduceti?
Intrebarea nu este deloc retorica,dvs. subestimati capacitatea de reactie a societatii,timpul curge doar cu aproximatie in favoarea bandiţilor cu eşarfă sau cu bundiţă cu bordură de jder,pe cine ati dori sa prostiţi cu imaginea lui Flutur de ieri,incercând sa acopere mizeria cu concursul adversarilor politici si sub privirea atenta si plina de speranţe a domnului Nelu-Sprintenelu,pe care ni-l pregatiti pentru viitoarele proiecte de utilitati si mediu la standardele din Mitocu-Dragorminei si Adâncata?
Cine a fost atent,doar un pic atent,a mai vazut/auzit urmatoarele:
– Domnul Lungu ,chiar in relatarea sibilinica a unor “agenţii ” de presa locale,finanţate din gros de către persoane aflate in sală,a dat cheia intregului deranj cu “Utilitati si mediu…” : daca municipiul Suceava a apucat sa bage conducta de gaze si sa foloseasca in timp util si real banii din imprumut,iaca pozna ca nu are de-a face nici cu rate nici cu penalitati… Deci,pe cine l-a prins vremea si ghinionul in oastea quasipenticostala a domnului Flutur&Comp.,facând manevre de distrugere sau discreditare a proiectului,plateşte azi la greu fara sa ştie,aparent,ce anume plăteşte…
– Rămâne de desluşit atitudinea pesedistilor de astazi care ar trebui sa fie primii interesati de implicarea procurorilor pentru rezolvarea definitiva si sanatoasa a acestui cancer care apasa pe economia localitatilor. Oare de ce nu o fac iar domnul Nechifor invoca o secţiune din pronia cerească (“daca aşa s-a hotarât atunci…”),ce nume ii anima? Nu este chiar greu de ghicit – chiar daca si ei comiteau ilegalitati si se gâdilau cu parandărături uşoare,ceea ce faceau ei era lirică pura prin comparatie cu mârlaniile si tunurile pedeliste,ceeea ce se vede usor in rechizitoriile pe care le ascultam cu nesat pe la TV…
Dar daca vine tante DNA,sigur ca nu o sa fie comod sa ni se pomeneasca si de ale noastre,dupa cum le este si naravul,că mai intai bagă câte un lot de pesedisti la zdup,sa nu li se urce la cap,apoi se apleaca duios si asupra celorlalti…
Că dupa stiinta mea dar si a taximetristilor din oras PSD-ul din vremea aceea ,cel cu proiectul “Utilitati si mediu…” , a fost corect pe fond dar a pus la cale,si-a pus deoparte cum s-ar zice,neşte exclusivitati in firme de mentenanţă,de exploatare ca,vorba aia, ţeava era si lunga si groasa dar si gâdiloasa… Ca doar nu pe indemnizatia de presedinte de CJ si-a facut domnul Gavril Marza viloaca aia tsopy,pe care dupa aceea a vândut-o pensionarilor,la cererea lor,deoarece e bine sa faci miscare in cârje si in cărucior până pe Zamca ,unde mai trage si corentu’, iar el s-a sacrificat si a coborât cu alta editie de viloaca,pe strada Marasesti…Daca vin baietii si-si baga nasul si in aceasta sectiune? Nu mai bine sa ne avem noi ca fratii,draga Cătălin? Ba da,dragă George !…
Precum si alte povestiri.