Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii, sărbătorită la Biblioteca Bucovinei. Vezi programul!

pasi[1]Consiliul Judeţean Suceava, prin Bibliotecii Bucovinei “I.G.Sbiera”, în parteneriat cu Asociaţia Nes Designer Cultural Suceava, organizează pentru preşcolari, şcolari, scriitori, părinţi, bunici şi voluntari -, în intervalul orar 9.00-16.00, la o serie de activităţi interactive şi multe surprize cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii.

Începând cu anul 1967, în fiecare an, pe 2 aprilie, în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii. Data nu a fost aleasă întâmplător ca sărbătoare a cărţilor pentru copii: ea coincide cu ziua de naştere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen.

Scopul  acestei zile este de a însufleți dragostea de carte și de a îndrepta atenția copiilor către lectură.

Biblioteca joacă un rol important în apropierea copilului de lumea cărţii şi implicit, de lectură. Cartea trebuie să devină prietena copilului de la cea mai fragedă vârstă. Ea îl ajută să parcurgă căile cunoaşterii, de la concret la abstract, de la intuiţie la reprezentare şi fantezie. Cu ajutorul ei, copilul intră în posesia numeroaselor instrumente care îi pot satisface dorinţa de a descoperi realitatea înconjurătoare, ea însăşi fiind o lume. Alegerea cărților potrivite este doar un prim pas. Al doilea pas și tot atât de important este deprinderea lecturii, obținerea eficienței ei maxime în urma citirii unei cărți.

Programul activităţilor:

  • ANDERSEN, magicianul basmelor

Expoziţie carte

  • BOBO vă citeşte

Maraton de lectură din basmele şi poveştile copilăriei.

Dintre creațiile literare în proză, basmele și poveștile au rămas de-a lungul veacurilor operele cele mai îndrăgite de copii, începând din primii ani ai copilăriei și până aproape de adolescență. Valoarea instructiv-educativă a basmelor este deosebită. Ele aduc o prețioasă contribuție la dezvoltarea proceselor de cunoaștere, a proceselor afective, la formarea trăsăturilor de voință și caracter, la formarea personalității copiilor.

p.s.: Lectura te îmbogăţeşte!!

  • Recunoaşte personajul din poveste

Concurs interactiv destinat preşcolarilor şi elevilor claselor primare

  • Continuă povestea

Concurs interactiv de creaţie destinat preşcolarilor şi elevilor claselor primare.

 

Activităţile vor avea loc la Secţia de Împrumut pentru copii şi Sala de artă “Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei “I.G. Sbiera”.

 


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*