Un tânăr de 23 ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost depistat, duminică, conducând autoturismul pe str. Calea Bucovinei din localitate cu viteza de 125 km/h. El fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.
De altfel, în perioada 20-22 martie, Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formaţiunile de profil din teritoriu, sprijiniţi de poliţişti de siguranţă publică atestaţi să desfăşoare activităţi pe linie rutieră, inclusiv din cadrul secţiilor de poliţie rurală, au organizat şi desfăşurat acţiuni tematice pe drumurile publice din județ, în vederea depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule după ce au consumat băuturi alcoolice, precum şi a celor care încalcă regimul legal de viteză.
Au fost aplicate 561 de ameni, în valoare de 160.410 lei, din care 221 pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, 29 de şoferi au rămas fără permise. Un bărbat de 29 ani din municipiul Rădăuţi, a condus autoturismul pe strada Aviatorilor din comuna Şcheia cu viteza de 114 km/h. A fost sancţionat contravenţional şi i s-a reţinut permisul de conducere în vederea suspendării.