14 şomeri, care au susţinut cursuri pentru coafor, îşi aşteaptă angajatorii

17 martie 2015

Blonde woman at hair saloonAgenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Suceava organizează miercuri, 18 martie, ora 10.30, la City Gallery din incinta Shopping City Suceava, examenul de absolvire pentru programul de formare profesională „Coafor”, desfăşurat în cadrul proiectului „Măsuri active integrate pentru şomerii din regiunile Nord – Est şi Sud – Est – sustenabilitate în sfera turismului, implementat în calitate de partener.

like-facebookÎn faţa comisiei de examen se vor prezenta 14 şomeri, cu vârste cuprinse între 19 şi 45 de ani, care au urmat cele 6 luni de instruire ale cursului, structurate în 480 de ore de practică şi 240  de teorie. Toate etapele de pregătire s-au desfăşurat în sălile special amenajate ale Centrului de Formare Profesională AJOFM Suceava.

La examenul de absolvire, alături de comisia de examinare, sunt aşteptaţi angajatori care doresc să asiste la desfăşurarea examenului de obţinere a diplomei, în vederea recrutării viitorilor angajaţi din rândurile cursanţilor.

 

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia