Un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din Rădăşeni, a murit, luni după-amiază, după ce nucul pe care îl tăia a căzut peste el. Cristian Mânzatu a mers să-l ajute pe Costică Gafiţa să taie un nuc din gospodăria sa. Aceştia au încercat să îl scoată din rădăcini, dar nu au reuşit aşa că proprietarul a mers să aducă un excavator.
Când s-a întors, vecinul său zăcea sub nuc. Omul a chemat imediat pompierii care au tăiat crengile nucului pentru a reuşi să-l scoată pe bărbat. Din păcate, Cristian Mânzatu nu mai respira. Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Trupul neînsufleţit a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei.