Etapa județeană a Olimpiadei de limbi romanice (limba franceză și limba spaniolă), secțiunile gimnaziu (clasele a VII-a și a VIII-a) și liceu (clasele a IX-a – a XII-a), s-a desfășurat anul acesta la Colegiul Național ”Petru Rareș” Suceava, în datele de 7 și, respectiv, 14 martie 2015.
Sâmbătă, 7 martie 2015, a avut loc proba scrisă atât pentru elevii de gimnaziu (clasele a VII-a și a VIII-a) cât și pentru elevii de liceu (clasele a IX-a – a XII-a). Elevii claselor a XI-a și a XII-a au avut de parcurs și o a doua etapă, aceasta desfășurându-se sâmbătă, 14 martie 2015 și a constat în două probe: proba de audiție (înțelegerea unui document audio-video) și proba de exprimare orală.
În urma susținerii probelor mai sus menționate, s-a stabilit lotul județean care va reprezenta Suceava la etapa națională a Olimpiadei de limbi romanice, acesta fiind alcătuit din 12 elevi (8 elevi la limba franceză și 4 elevi la limba spaniolă), după cum urmează:
LIMBA FRANCEZĂ
LIMBA SPANIOLĂ
Etapa națională a Olimpiadei de limbi romanice va avea loc la Baia Mare (jud. Maramureș), în perioada 6 - 10 aprilie 2015.
Pentru prima dată, se va organiza și etapa internațională a Olimpiadei de limba franceză. Anul acesta va fi găzduită de România și se va desfășura la Cluj-Napoca, în perioada 7- 10 mai 2015.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia