Începând de luni, doi procurori de la Inspecţia Judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii se afla la un control de fond la Structura Teritoriala a Direcţiei pentru Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (DIICOT) Suceava. Ei verifica dosarele care s-au aflat in cercetare la structura suceveana in perioada cand la conducerea centrala a DIICOT se afla Alina Bica.
Trebuie amintit insa ca la acea vreme insa la sefia de la Suceava DIICOT se afla procurorul Marius Cazacu care insa ulterior a fost schimbat din functie ,conducerea fiind preluata de procurorul sef Cristina Jaba.
„Vizează întreaga activitate managerială pe anii 2013 şi 2014. Atunci când se face verificarea activităţii manageriale se are în vedere întreaga activitate desfăşurată în cadrul structurii centrale şi a structurii teritoriale Suceava. (…) Este în planul controalelor de fond pe care le desfăşoară în mod constant IJ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJ, Tamara Manea, cu ocazia prezentării bilanţului activităţii instituţiei pe 2014.
Ea a spus că structura DIICOT nu a mai fost verificată de mult timp, respectiv 2006, adăugând că în funcţie de nere-gulile care vor fi găsite se poate dispune revocarea celor care mai sunt în funcţie şi se pot formula propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii..
“Nu am putut face un control la toate structurile teritoriale pentru că numărul inspectorilor judiciari nu permite aşa ceva”, a arătat Manea.
Ea a explicat că după 27 martie se va finaliza controlul, iar ulterior, în termen de 30 de zile se va întocmi Raportul care va fi transmis Secţiei pentru procurori a CSM.
Cristina Jaba, procuror şef al Serviciului Teritorial Suceava DIICOT a spus că această verificare trebuia să vină, mai devreme sau mai târziu, în condiţiile în care la unitatea de parchet care s-a ocupat de combaterea crimei organizate la Suceava nu s-au făcut niciodată verificări de la înfiinţarea structurii în anul 2005.
„Sunt controale care în mod obişnuit se află în programul Inspecţiei Judiciare, iar faptul că se fac la noi în acest interval se poate interpreta prin aceea că pur şi simplu, am intrat la rând. Stiu că nu a fost sesizată Inspecţia Judiciară cu probleme legate de activitatea Serviciului Teritorial Suceava al DIICOT şi din acest motiv să se fi declanşat o operatiune de control”, a declarat procurorul şef Cristina Jaba.
Ea a explicat că se va face o verificare asupra întregii activităţi a instituţiei, atât din punct de vedere managerial, a personalului cu funcţii de conducere în perioada 2013 – 2014 cât şi a activităţii în ansamblu al Serviciului Teritorial Suceava DIICOT şi al Biroului Teritorial Botoşani al acestei unităţi de parchet.
„Sper să ieşim bine din acest control. Activitatea din 2014 faţă de 2013 a avut creşteri la toţi indicatorii, iar în mod normal nu ar trebui să ne punem probleme”, a mai spus procurorul şef Cristina Jaba, care a ţinut să precizeze încă odată că este vorba de un prim control de fond demarat de Inspecţia Judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii, de la înfiinţarea structurilor DIICOT, inclusiv cea de la Suceava.