Miercuri 27 Noiembrie 2024, Actualizat acum 331 zile 12:00 am

Persoanele cu dizabilități de la Sasca Mică vor face mobilier de exterior

Primarul Gheorghe Fron

Primarul Gheorghe Fron

Un proiect ambițios va fi derulat zilele viitoare la Centrul de Recuperare  și Reabilitare neuropsihiatrică Sasca Mică, comuna Cornu Luncii, care urmărește integrarea persoanelor cu dizabilități prin deschiderea unui atelier de mobilă la standarde europene, calificarea beneficiarilor la locul de muncă prin confecționarea mobilierului de exterior. Proiectul intitulat „Social Economi 4 ALL”,  este cofinanțat din fondul Social European prin Programul operațional Sectorial Dezvolatrea Resurselor Umane 2007-2013 Investește în oameni și este implementat de comuna Cornu Luncii, în calitate de solicitant, împreună cu parteneri naţionali: Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, Fundația ECOTOP pentru Cultură și Educație Ecologistă Oradea, Asociația KULT-ART și Die Querdenker, partenerul transnaţional din Austria.

Potrivit primarului comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron , la atelierul de mobilă sau cooperativă cum a fost denumită în proiect  vor fi cinci beneficiari din cadrul centrului   iar acesta este un  primul pas  pentru incluziune socială a persoanelor adulte cu dizabilități.
Ei vor fi calificați și vor fi salariați, fiind remunerați pentru munca depusă. Cum poți să îi integrezi dacă nu le dai un salariu, ei vor fi motivați  acum să se poată întrețină, pentru a învăța să se administreze singuri, să devină independendenți. Ulterior,  vom face și căsuțe în sat pentru ei. Oricum mulți s-au integrat,  dar pentru aceasta trebuie depusă multă muncă și aceasta este făcută profesionist. Nu stau închiși în centru, se pot plimba, merge la magazin, la biserică, unii merg și acasă, se colaborează cu familia… Cam 50 de astfel de persoane în 3 ani sunt redate  societății. Unii și-au întemiat familii, au copii .Necazul lor este că  în viață nu au avut familii,  au avut probleme sau o boală”, a spus primarul, care a lucrat alături de acești oameni mulți ani.
Atelierul va fi dotat cu utialaje performante iar mediul de lucru va fi la standarde europene. Mobila ar putea fi vândută  pe piață, iar profitul va fi reinvestit în crearea de noi locuri de muncă.
La rândul său,Vasile Gafiuc, președinte Areas Suceava, care a lucrat la acest proiect, spune că problema Direcției de Asistență Socială este să le pună diagnosticul, iar „a noastră este să le vedem abilitățile. Prin cooperativă primesc și șansa de calificare.E foarte greu să te califici într-o meserie care se și caută.Comuna Cornu Luncii are o economie bazată am putea spune, pe prelucrarea lemnului, iar calificându-i în prelucrarea lemnului acești oameni au o șansă reală în viață pe de o parte  le dăm odată și certificatul și  testează  ce înseamnă un loc de muncă real”.
Inițiatorii proiectului susțin că nu e o problemă pentru ei să facă  mobilier, ci  problema ar fi adaptarea lor al locul l de muncă unde un patron  focalizat pe bani nu are răbdare să-i  învețe să vină la program.
În cadrul aceluiași proiect, în comuna  Dărmănești,  se va încerca integrarea persoanelor cu venitul minim garantat , familii monoparentale, familii care au mai mult de 3 copii, iar la Oradea se va dezvolta o cooperativă  pe domeniul spațiilor verzi unde grupul țintă este populația de etnie romă.
El a ținut să mai amintească că persoana cu dizabilități are  nevoie de terapie ocupațioanlă   iar  beneficiarul final este mult mai bucuros când vede  produsul  valorificat.
Este nevoie de acest circuit al produselor finale, vedem dacă acest produs expus  la târguri, dar nu neapărat are valoare însă mobilierul se va vind. Vrem să reintroducem  ucenicia  pentru a avea această calificare subvenționată de stat.  Legea ucenicei care nu este aplicabilă… toate fabricile unde s-ar putea implementa nu îndeplinesc condițiile de formatori de formare profesională  ori noi de la început vrems să facem cooperativa să fie și furnizor de formare profesională”, a mai spus Vasile Gafiuc. 

Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*