Două proiecţii ale filmului „ De ce eu?” vor fi, pe 26 martie, de la orele 17.00 şi 19.30 în Auditorium „Joseph Schmidt” a Universităţii Ştefan cel Mare Suceava. Preţul unui bilet este de 8 lei. Biletele pot fi achiziţionate între orele 09:00 – 16:00, la camera 101 din corpul F al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava sau la intrare, înaintea spectacolului. Informații și rezervări se pot obţine la 0753 595 452.
Bazat pe fapte reale, De ce eu? spune povestea lui Cristian (Emilian Oprea), un tanăr procuror idealist care încearcă să rezolve un complicat caz de corupție în tumultuosul context social-politic din România anilor 2000. Cristian investighează cazul unui coleg procuror suspectat de luare de mită, fals şi uz de fals, sustragere de documente. Ancheta are însă implicaţii la nivel extrem de înalt și îi spulberă tânărului magistrat încrederea în justiţie. Încercînd să descopere adevărul, Cristian intră într-o zonă periculoasă și se expune unor revelații dureroase și neașteptate.