Cinci minori cu vârste între 13 şi 15 ani sunt cercetaţi de poliţişti după ce au furat bicicletele unor suceveni. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, joi, în continuarea cercetărilor efectuate în cauzele privind furtul unei biciclete aparţinând unei femei, din municipiul Suceava, faptă comisă de autori necunoscuţi în 08 spre 09 decembrie 2014 şi furtul unei biciclete aparţinând unui bărbat, tot din municipiul Suceava, faptă comisă la data de 26 februarie 2015, în urma activităţilor operative şi de cercetare efectuate, polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava au reușit identificarea autorii furturilor, ca fiind cinci minori, cu vârste cuprinse între 13-15 ani, toţi din comuna Şcheia.
Bicicletele au fost recuperate și restituite părţilor vătămate.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul de presă.