Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

VIDEO! Parapantistul Leopold Aga condus pe ultimul drum. „Îl porecleam Inventatorul…”

leopold-aga-1-800x600Peste o sută   de suceveni au mers, sâmbătă, la cimitirul Pacea  pentru a-l conduce pe ultimul  drum pe Leopold Aga, în vârstă de 37 de ani, din Suceava, care a murit la începutul lunii februarie, în timp ce efectua, împreună cu zece prieteni, un zbor cu parapanta în Espirito Santo din Brazilia. Au ținut să-l conducă pe drumul fără întoarcere și câțiva colegi parapantişti.

like-facebookÎn semn de prețuire, la ieșirea din biserică, doi parapantiști au survolat cerul, iar în momentul când sicriul a fost scos din lăcașul de cult au fost aruncate petale de trandafiri.

VEZI AICI VIDEO!

Sicriul cu trupul neînsufleţit al suceveanului a  fost depus în prima parte a săptămânii trecute  la Capela Cimitirului Pacea după ce familia și prietenii parapantistului au făcut eforturi să fie adus în țară pentru înmormânatre.

Când eram mici, în frumoasa noastră copilărie pe care am petrecut-o împreună la bloc, noi ceilalți tovarăși de joacă îl porecleam “inventatorul”! Poldy era cel care venea mereu cu câte o “invenție” năstrușnica, iar noi ceilalți ne bucuram de ea. Au fost vremuri frumoase petrecute pe casa scării, în faţa blocului sau în pădure. Cred că Inventatorul Poldy va găsi o invenție acolo unde s-a dus…prin care să ne dea de veste că el știe…de noi, de faptul că mereu ne vom aminti cu mare drag de el. Odihnească-se în Pace!”, a spus Liviu Tcaciuc.

Familia l-a vegheat Ia capătâi. Leopold a lăsat în urmă o soție îndoliată și o fetiță  în clasa a IV a.

Toate demersurile pentru pentru repatrierea trupului neînsufleţit au durat mai bine de o lună de zile pentru că familia a trebuit să suporte costurile ce au depăşit suma de 10.000 de euro şi a fost destul de greu să facă rost de aceşti bani. Leopold Aga  a pierdut controlul parapantei, nu a mai putut deschide paraşuta de rezervă şi s-a  izbit cu putere la sol. Colegii săi au chemat echipele de salvare, dar parapantistul sucevean a decedat până la sosirea acestora.

Leopold Aga avea licenţă de zbor pentru parapantă de patru ani, licenţă pe care a obţinut-o după ce a urmat cursurile Asociaţiei Sportive de Zbor Cumullus. El era angajat al departamentului tehnic RCS&RDS Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*