Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Un mopedist băut a intrat într-un gard

accident mopedUn bărbat de 63 ani, din comuna Vereşti, în timp ce conducea, joi, mopedul, pe DC 65, în interiorul localităţii de domiciliu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu gardul care împrejmuieşte curtea unui imobil, după care a căzut pe carosabil, autoaccidentându-se uşor. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

like-facebookÎn urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere.  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducere fără permis” şi „conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*