Un bărbat de 36 ani, din municipiul Rădăuţi, a sesizat Poliția, luni, după ce persoane necunoscute au sustras bunuri din punctul de lucru aparţinând unei societăţi comerciale de pe strada Ştefan cel Mare, din localitate.
Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, prin forţarea unei ferestre a imobilului, persoane necunoscute au pătruns în interior şi au sustras, un laptop.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al SuceavaNews.ro.
© Copyright SuceavaNews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia