Legenda martisorului si semnificatia zilei de 1 Martie ne trimit in vremuri indepartate, cand civilizatia dacica cinstea renasterea naturii intr-o maniera asemanatoare cu cea din zilele noastre.
Din timpuri stravechi, prima zi a lunii martie a fost inzestrata cu semnificatii mistice, referitoare la bunastarea preconizata pentru anul in curs. Martisorul, un obiect artizanal insotit de un snur alb si rosu, joaca rolul unui talisman protector care echilibreaza lupta dintre bine si rau, potrivit www.copilul.ro In folclorul romanesc, exista o serie intreaga de legende despre martisor si motivele sarbatoririi acestuia.
O legenda spune ca, atunci cand se afla la pascut cu turma sa de oi, Baba Dochia (Sfanta Martira Evdokia din calendarul bizantin), a legat un fir de ata de o para gasita din intamplare pe islaz chiar in ziua de 1 martie. Astfel, aceasta a devenit prima persoana din istorie care a purtat un martisor la inceput de primavara.
Din acest motiv, in unele regiuni nu se lucreaza in ziua de 1 Martie, pentru a nu o supara pe Baba Dochia, care va trimite iarna si gerul inapoi. Un alt mit spune ca, pe vremuri, soarele lua chipul unui fecior mandru, care a fost rapit de un zmeu si inchis intr-o temnita. Un tanar a luptat pentru eliberarea soarelui timp de 3 anotimpuri (vara, toamna si iarna), pana cand a reusit in sfarsit sa-l invinga pe zmeu. Odata cu revenirea soarelui pe cer, natura a inviat, iar sangele eroului s-a scurs in zapada alba. De atunci, tinerii flacai sunt indemnati sa impleteasca doua fire de lana, unul alb si unul rosu, pe care sa le daruiasca fetelor dragi. Rosul simbolizeaza dragostea si sacrificiul salvatorului soarelui, iar albul emana puritatea ghiocelului, vestitorul primaverii.
In calendarul romanilor, ziua de 1 Martie era inchinata zeului Marte, patronul fortelor naturii, al primaverii si al agriculturii. Astazi, ea emana bucuria renasterii, credinta, optimism si veselie.
In prima zi a lunii martie, femeile si copiii poarta martisorul, podoaba cu snur alb-rosu, care reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Acest moment important din an marcheaza un nou ciclu al vietii si este inchinat renasterii vietii pe pamant, florilor si fecunditatii pamantului.
Potrivit crestinortodox.ro, in vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva. Snurul de martisor, alcatuit din doua fire de lana rasucite, colorate in alb si rosu, sau in alb si negru, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna, caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric. Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se aude cucul cantand, infloresc ciresii, vin berzele sau randunelele. Atunci, martisorul fie se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, fie era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele si da-mi albetele”.
Unele legende populare spun ca martisorul ar fi fost tors de Baba Dochia in timp ce urca cu oile la munte.
Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint. Moneda era asociata soarelui. Martisorul ajunge sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.
Poetul George Cosbuc, intr-un studiu dedicat martisorului afirma: “scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet… Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca.”
Cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.
Despre istoricul martisorului, Tudor Arghezi afirma in volumul “Cu bastonul prin Bucuresti”: “…La inceput, atunci cand va fi fost acest inceput, martisorul nu era martisor si poate ca nici nu se chema, dar fetele si nevestele, care tineau la nevinovatia obrazului inca inainte de acest inceput, au bagat de seama ca vantul de primavara le pateaza pielea si nu era nici un leac. Carturaresele de pe vremuri, dupa care au venit carturarii, facand “farmece” si facand si de dragoste, au invatat fetele cu pistrui sa-si incinga grumazul cu un fir de matase rasucit. Firul a fost atat de bun incat toate cucoanele din mahala si centru ieseau in martie cu firul la gat.
…Vantul usurel de martie, care impestrita pleoapele, nasul si barbia, se numea martisor si, ca sa fie luat raul in pripa, snurul de matase era pus la zintii de mart. Daca mai spunem ca firul era si rosu, intelegem ca el ferea si de vant, dar si de deochi.”
Mentionam ca la geto-daci anul nou incepea la 1 martie. Astfel, luna Martie era prima luna a anului. Calendarul popular la geto-daci avea doua anotimpuri: vara si iarna. Martisorul era un fel de talisman menit sa poarte noroc, oferit de anul nou impreuna cu urarile de bine, sanatate, dragoste si bucurie.
Astazi, valoarea martisorului incepe sa fie data doar de creatia artistica. Se confectioneaza din orice si poate sa semnifice orice. Doamna Irina Nicolau afirma “Candva, credeau in puterea magica a martisorului. Acum nu mai cred. Candva, oamenii credeau ca o baba a urcat la munte cu 12 cojoace si a inghetat. Acum nu mai cred. Si nici nu vor mai crede vreodata. Tot ce pot e sa cunoasca povestea. Atat.”
