Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Indivizi depistaţi de jandarmi în timp ce vindeau ilegal ţigări

tigariJoi, un echipaj de jandarmerie a depistat, în imediata apropiere a pieţei agroalimentare din municipiul Fălticeni, 3 bărbaţi care ofereau spre vânzare ţigări de provenienţă extracomunitară.  În urma legitimării acestora, jandarmii au constatat că persoanele în cauză au domiciliul în municipiul Fălticeni şi că au varsta de 44, 57 şi respectiv 61 de ani.

like-facebookAsupra lor, jandarmii au găsit cantitatea de 128 de pachete de ţigarete, o parte dintre acestea fără timbru fiscal, iar celelalte având timbre fiscale emise de autorităţile din Ucraina şi Republica Moldova. Fiind întrebate cu privire la bunurile găsite asupra lor, persoanele în cauză au afirmat că au achiziţionat ţigările de la persoane necunoscute, cu intenţia de a le comercializa ulterior.

Cantitatea de ţigări a fost predată Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava, instituţie care a aplicat şi sancţiuni contravenţionale celor trei persoane.

Şi miercuri, în jurul orei 18.00, în timp ce executa serviciul de patrulare pe strada Tineretului din municipiul Suceava, un echipaj de jandarmerie a depistat o femeie în vârstă de 60 de ani, localnică, care avea asupra sa cantitatea de 36 de pachete de ţigarete pe care erau aplicate timbre fiscale din Ucraina şi Republica Moldova.

Persoana în cauză au afirmat că a achiziţionat ţigările de la o persoană necunoscută, pentru uz propriu.

Cantitatea de ţigări a fost predată Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*