Consilierul județean PNL, Constantin Proboteanu, se laudă în raportul pe anul trecut că a fost prezent la toate reuniunile deliberativului județean și că a efectuat numeroase deplasări în teren.
Într-un raport înaintat Consiliului Județean, liberalul susține că a fost nelipsit și de la ședintele convocate pe parcursul anului 2014 la Adunarea Generală a Acționarilor la SC Drumuri și Poduri Suceava și a Consiliului de Administrație al Liceului Tehnlogic special Bivolărie .
„Am participat la toate ședintele extraordinare și ordinare ale Consiliului Județean în plec și pe comisii de specialitate….În decursul acestui an am efectuat numeroase deplasări în teren dând curs invitațiilor ce mi-au fost transmise de către consiliile locale și primari, pentru găsirea de soluții legate de accesarea fondurilor europene pentru proiecte de interes local sau zonal. Aceste deplasări au stat și la fundamentare și susținerea clare a unor proiecte supuse dezbaterii atât pe comisii cât și în plenul Consiliului Județean.Am participat la ședintele convocate ăe parcursul anului 2014 în calitate de membru al Adunării Generale a Acționarilor la SC Drumuri și Poduri Suceava și a Consiliului de Administrație al Liceului Tehnlogic special Bivolărie ca reprezentant al consiliului Județean în aceste organisme”, arată alesului județului în document.
Realitatea este însă că nu a avut treabă cu nicio notă de fundamentare referitoare la vreun proiect cu finanțare europeană.
Tot în raport, consilierul județean susține că la întâlnirile avute a încercat să prezinte o informare asupra activității administrației.
„Tot cu ocazia acestor întâlniri am încercat să fac și o informare asupra activității Consiliului Județean și a impcatului pe termen scurt sau lung a hotărârilor luate în cadrul acestei institiuții”, susține Constantin Proboteanu.