Un tânăr de 25 de ani din Suceava a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor. Marian Traian Bivol este acuzat că a participat împreună cu fraţii Turu şi Eduard Sebastian Dura, la agresiunea comisă asupra taximetristului Marius Cozmiuc. Magistraţii Tribunalul Suceava au admis propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava şi au dispus arestarea preventivă a acestuia. Cei patru l-au bătut pe taximetristul Marius Cozmiuc, pe 19 septembrie 2014, la ora 22.05, cu bâte, răngi, dar şi un topor.
Apoi, cei patru au dat bir cu fugiţii, dar au fost identificaţi cu ajutorul imaginilor de pe camera de supraveghere interioară de la un magazin de bijuterii din apropiere.