PNL Suceava va avea la Congresul PNL-PDL, care se va desfășura pe 31 ianuarie, la București un număr de 13 membri din partea vechiului Partid Național Liberal și nu 5. Declarația a fost făcută de liderul organizației județene a PNL, deputatul Alexandru Ștefan Băișanu, care l-a contrazis, astfel, pe liderul liderul organizației municipale a PDL, deputatul Ioan Bălan.
Băișanu a declarat că din delegație vor face parte 7 membri de drept și anume 3 deputați- Dumitru Pardău, Radu Surgiu și Alexandru Băișanu, senatorul Steliana Miron, vicepreședintele CJ, Ilie Niță, viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei, și primarul municipiului Câmpulung Moldovenesc, Mihăiță Negură.
În afara acestora mai sunt încă șase liberali care au fost aleși și nominalizați, fiind vorban de primarul din Gura Humorului,Marius Ursaciuc, primarul orașului Siret,Adrian Popoiu, primarul din Fundu Moldovei,Tudor Zdrob, primarul din Broșteni, Nicu Chiriac, secretarul general al PNL, Daniel Roibu și președintele Organizației Municipale a PNL Suceava, Marius Zmău.
„E o echipă corectă și normală pentru Organizația Județeană a PNL Suceava”, a spus Băișanu.
În altă ordine de idei, el a ținut să facă cunoscut numele celor care au responsabilități și atribuții în cele 10 colegii din județul Suceava. „Colegiul 10-Marius Ursaciuc și Mihăiță Negură, Colegiul 9-Dumitru Pardău și Sorin Proboteanu, Colegiul 8 -Tiberiu Prodan și Adrian Popoiu, Colegiul 7-Steliana Miron și Prodan Tiberiu, Colegiul 6- Mironiuc Dan și Steliana Miron, Colegiul 5-,Amariei Bogdan și Ioniță Cristian, Colegiul 4- Gheorghe Aldea și Bolboacă Constantin,Colegiul 3-Băițan Vasile și Grosari Dragoș , Colegiul 2 -Ilie Niță și Colegiul 1-Marius Zmău și Ovidiu Doroftei. Aceștia își vor împărți zonele și vor intra în contact cu toți președinții și cu toți membrii liberali din fiecare localitate în parte. Ei vor avea responsabilități în continuarea activității la nivel de fiecare colegiu.Vom trimite în scris cu semnătură și ștampilă aceste nominalizări pe fiecare colegiu în parte.Toți acești membri PNL cu funcție în cadrul colegiilor vor colabora cu secretarul general al PNL Suceava , Daniel Roibu. Aici se vor strânge toate informațiile și domnia sa le va evalua și le va supune discuțiilor Biroului Național Județean și când va fi nevoie în cadrul Delegației Permanente”, a spus Băișanu.
Deputatul Ioan Bălan susţine, însă, că delegatia PNL Suceava la CNC, are 35 de delegati din care 16 sunt de drept. Din cei 19 delegati alesi 14 provin din fostul PDL, iar cinci din fostul PNL.