Nunta viceprimarului din Broșteni a fost o bună ocazie de petrecere pentru diaspora care muncește în Milano. Unul din cei șapte nași a fost omul de afaceri, Dorel Deneș, care s-a stabilit în Peninsulă. Denes Dorel şi soţia au venit acasă la Broșteni cu ceilalți localnici pentru a se distra așa cum știu ei mai bine, nu numai la nunta viceprimarului, Vili Rusu, dar și de sărbătorile de iarnă.„A fost ceva care s-a legat din prima clipă între noi. Și acum am cerut-o de soție”, ne-a spus viceprimarul.Cununia civila a avut loc la Primăria orașului, iar ofițer de stare civilă a fost primarul, Nicolae Chiriac.
Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sf. Pantelimon din localitate urmată de o petrecere la restaurantul Casa de Piatra
Din meniul de la petrecere nu au lipsit mâncăturile tradiționale și afinata. Voia bună a fost întreținută de Formația Impact din Iași. Deși și-a confirmat prezența la nuntă, senatoarea Steliana Miron nu a mai ajuns din cauza vremii, parlamentarul urmând să plece pentru câteva zile în Republica Dominicană. În schimb, senatorul Neculai Bereanu a ținut să fie alături de viceprimar, care îi este și coleg de partid.


















