Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Suspiciuni de corupţie la Suceava. Procurorii au descins la Direcţia de Drumuri şi Poduri Suceava

perchezitii dnaPercheziţii în judeţul Suceava, vineri dimineaţă, la suspecţi de fapte de corupţie. Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate celor de corupție, comise în perioada 2008 – 2014.

like-facebookPotrivit unui comunica al DNA,  ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 30 locații situate în mun. București și județele: Ilfov, Suceava, Iași, Cluj, Dolj și Brașov din care 6 sunt instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Procurorii au descins la sediul din Iţcani al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*