Schimbarea viceprimarului PSD de la Dolhasca nu a fost făcută pe criterii politice. Cel puţin asta susţine liberalul Decebal Isachi.
„Această schimbare a venit în mod firesc tocmai datorită faptului că se impunea a fi făcută, nu pe criterii de apartenenţă politică, ci pe criterii care ţin de valoarea individului. […] Acest viceprimar a fost ales în 2012 cu votul a 14 consilieri din 17 şi fără niciun contracandidat, este clar că acesta nu se mai bucura de sprijinul acelor consilieri, bineînţeles din motive obiective nu pe criterii de partid”, a precizat Isachi.
Mai mult decât atât, Decebal Isachi susţine că trecerea primarului de Dolhasca la PSD profitând de ordonanţa Dragnea a fost „o mişcare puţin forţată, dar din motive obiective, dintre care unul şi cel mai puternic ar fi acela că dumneaei a fost membru PSD înainte şi un al doilea motiv ar fi acela că aşa înţeleg cei de la putere că se face politică, forţând oamenii din teritoriu să se înregimenteze politic în partidul aflat la putere”, a mai spus Isachi.
Consiliul local al oraşului Dolhasca a fost convocat, joi, într-o şedinţă extraordinară care avea doar două puncte pe ordinea de zi, unul privind demiterea viceprimarului PSD Iulian Ionel Gheorghiţă, iar cel de-al doilea vizând alegerea unui nou viceprimar.
După demiterea viceprimarului PSD, pentru funcţia rămasă vacantă au fost înregistrate trei candidaturi. Este vorba despre consilierul local PNL Decebal Dumitru Isachi, consilierul local PDL Tudorel Constantin Titianu şi fostul viceprimar PSD, Iulian Ionel Gheorghiţă. Deşi PNL şi PDL formează o alianţă la nivel naţional şi judeţean, cele două partide au susţinut candidaţi diferiţi pentru funcţia de viceprimar. La vot, liberalul Decebal Dumitru Isachi a câştigat funcţia de viceprimar din primul tur, obţinând 10 voturi.
Echipa noastra PNL a demonstrat ca banii in ziua de azi fac totul . Cu 2 mii de euro si inca 4 mii am reusit in sfarsit sa il dam jos pe viceprimar chiar daca prima data nu am reusit .
Domnul Decebal Isachi doreste sa isi inceapa mandatul de viceprimar cu o minciuna. Dumnealui contrazice Expunerea de motive a initiatorilor din care face parte. Domnul Gheorghita Iulian a fost schimbat din motive politice. Asa au motivat cei care au initiat Proiectul de hotarare , in Expunerea de motive. Au spus ca datorita Ordonantei 55 din 2014 ( cu traseismul) au venit doi consilieri de la PP- DD si pentru ca au majoritate se impune schimbarea viceprimarului.
Stimate domn , bunul simt si omenia nu se cumpara precum ……… si tin intr -adevar de VALOAREA INDIVIDULUI .
Schimbarea mea s – a facut strict politic aplicand prevederile art 57. alin 4 din Legea 215/2001 privind administratia publica locala .
Daca scoateti in evidenta VALOAREA INDIVIDULUI va fac cunoscut legea 393 /2004 art 69 alin .1 privind Statutul alesilor locali unde schimbarea viceprimarului se face : ” pentru abateri grave si repetate savarsite in exercitarea mandatului de viceprimar ”( nu a fost cazul ) .
In consecinta VALORILE au o definite simpla .