Fermierii români care cresc păsări sau porcine și sunt beneficiari ai Măsurii 215 pot ridica începând de săptămâna viitoare adeverințele pentru a putea accesa credite de finanţare a activităţilor curente de la băncile care au încheiat Convenţii cu APIA. Creditele vor fi garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Procedeul de eliberare a adeverințelor este următorul: fermierul face o solicitare scrisă către APIA, iar Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură va elibera o Adeverinţă prin care confirmă faptul că solicitantul a depus cerere de plată pentru Măsura 215 și suma în euro, reprezentând valoarea cererii de plată minus valoarea adeverințelor emise anterior, aferente anului II de angajament.
Avantajele acestor credite sunt acela că, printr-un ordin de ministru băncile trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor în așa fel încât dobânda finală aplicată beneficiarului nu poate depăși ROBOR 6M + 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.