Sâmbătă 23 Noiembrie 2024, Actualizat acum 327 zile 12:00 am

Vezi reacţia prefectului de Suceava vizavi de scandalul cu retrocedarea a zeci de mii de hectare de pădure din Broşteni către prinţul Paul şi prinţesa Lia!

prefectul florin sinescuPrefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu, susţine că, într-adevăr, au fost făcute solicitări pentru retrocedarea a zeci de mii de hectare de pădure către prinţul Paul şi prinţesa Lia, dar nu s-au îndeplinit toate condiţiile legale pentru efecturarea acestei retrocedări.

like-facebook„Este vorba despre două suprafeţe situate pe raza a două unităţi administrativ-teritoriale. Este vorba de oraşul Broşteni şi comuna Crucea. Întrucât documentaţia nu a fost corespunzătoare, în sensul că nu au fost îndeplinite toate condiţiile legale  legate de ceea ce înseamnă fosta proprietate, ceea ce înseamnă de calitatea de moştenitor,  sunt lucruri pe care Comisia Judeţeană le-a avut în vedere şi ca urmare a emis hotărârea 350 din 2007”, a spus prefectul.

Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, a declarat că prima cerere din partea Casei Regale prin Prințul Paul a fost înregistrată la Comisia Județeană de Fond Funciar în data de 30 septembrie 2005, ca urmare a depunerii documnetației la data de 1 martie 2007, Comisia Județeană a abalizat cererea și a respins prin hotărârea nr 350 întrucât s-a constatat că persoana care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate nu era o persoană îndreptățită.

Ca urmare a acestui fapt, Casa Regală s-a adresat cu o contestației Judecătoriei Vatra Dornei care a analizat documentația și a constatat că practic ce s-a hotărât în  comsia județeană a fost cu  temei legal astfel încât a respns cererea de reconstituire aa dreptului de proprietate pe o suprafață de aproximativ 40.000 de hectare.

În recurs, la Tribunalul Suceava, în noiembrie 2007, de asemenea a fost respinsă cererea dereconstituire a dreptului de proprietate și totodată de anulare a acestei hotărâri. Ca urmare, având în vedere că cererile care au fost depuse în conformitate cu Legea 247 au fost analizate, Comisia Județeană de fond funciar  nu mai are atribuții în ceea ce privește reconstituirea acestui drept de proprietate

Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că asupra sa nu s-a făcut niciun fel de presiune, aşa cum s-ar fi vehiculat.

„Eu, de când sunt prefect, din 2012, nu am avut asemenea probleme şi asemenea abordări în ceea ce priveşte reconstituirea acestui drept de proprietate”, a declarat Sinescu.

Prinţul Paul şi prinţesa Lia, chemaţi la DNA în dosarul retrocedărilor după ce au vrut să intre în posesia unui teren forestier de 30.000 de hectare în judeţul Suceava


Loading...

loading...

Lăsați un comentariu

*