Turiştii care s-au plimbat în acest weekend cu Mocăniţa în judeţul Suceava au avut parte de surprize neplăcute. În timp ce admirau peisajul Bucovinei, s-au trezit că locomotiva nu mai poate înainta, pentru că un şofer îşi lăsase maşina pe şine.
Localnicii spun că nu este prima dată când linia este blocată, pentru că oamenii aruncă pe şine gunoaie, grămezi de nisip sau lemne.
La scurt timp, un tânăr s-a urcat la volanul autoturismului şi a plecat, fără nicio explicaţie. După doar un kilometru, s-au pomenit blocaţi din nou, de o altă maşină parcată pe linie, potrivit Antena3.
După ce au mutat singuri maşina în afara şinelor, turiştii şi-au continuat călătoria.